Ce ar schimba Jennifer Lopez la soțul Ben Affleck? Actorul a dezvăluit, la nici un an de la căsătorie

24 aprilie 2023   News

Comunicarea nu este o problemă pentru Ben Affleck și Jennifer Lopez, celebrul cuplu supranumit Bennifer.

Deși îl vedem pe Ben Affleck de multe ori îngândurat la evenimentele publice unde merge alături de frumoasa Jennifer Lopez, să știți că el nu este deloc așa: tăcut sau taciturn. Ben Affleck este spumos, plin de umor și din cale afară de vorbăreț.

Întrebat de Drew Barrymore în cadrul emisiunii sale “The Drew Barrymore Show” dacă există ceva ce ar schimba la el superba sa soție, actorul din ”Air” spune că există un lucru, deși ea nu ar recunoaște niciodată, căci frumoasa J Lo i-a spus că nu ar schimba nimic la el.

Despre ce este vorba totuși?

Senin și bine dispus, Ben Affleck i-a mărturisit lui Drew Barrymore că lui Jennifer Lopez i-ar plăcea să îl vadă mai ”adunat” în vorbire, căci are tendința de a vorbi prea mult și de a divaga mult de la subiect: ”Și-ar dori să fiu mai concis”, spune jumătatea masculină a celebrului cuplu Bennifer.

”De fapt, ea nu mi-a spus asta niciodată, doar intuiesc eu. Vorbesc prea mult, în bucle, ajung de la un subiect la altul.”, a mărturisit, cu umor, Ben Affleck.

Și la emisiune și-a păstrat tendința de a vorbi excesiv, dar pentru audiențe acesta este un lucru grozav. Printre altele, nu a uitat s-o laude pe Jennifer Lopez, numindu-o „cea mai frumoasă femeie din lume”.

Povestea lor de dragoste s-a reînfiripat în aprilie 2021, iar anul trecut în toamnă au făcut nunta. Se iubesc mai ceva ca adolescenții și au un lucru extrem de valoros împreună: înțelegerea în familie.

Ben Affleck este un tată veritabil atât pentru cei trei copii biologici ai săi, cât și pentru gemenii în vârstă de 15 ani ai artistei.

Fiica lui J Lo este iremediabil cucerită de tatăl vitreg, cu care iese adesea în oraș și se distrează de minune.

Drew Barrymore a profitat de ocazia de a discuta cu Ben Affleck și a vrut să afle cât mai multe despre Jennifer Lopez. Cum ar fi, de exemplu, cum se menține atât de în formă.

Regizorul ”Air” jură cu mâna pe inimă că e vorba de gene bune: „Să-ți spun ceva care te va enerva”, a subliniat el. „Jennifer mănâncă tot ce vrea. Ea mănâncă pizza, prăjituri, înghețată... totul.”

Șocată, Drew Barrymore a întrebat: ”Bine, o ajută sportul înseamnă.”

”Și eu fac sport, dar nu par magic, de parcă aș avea 20 de ani, știi ce zic? Are pielea perfectă, tot ce trebuie”, a mai dat din casă Ben Affleck, spre disperarea lui Drew Barrymore, care s-a luptat cu kilogramele în plus toată viața.

Foto: Getty/Profimedia

Mai multe