Ce-au fost şi ce-au ajuns!

16 februarie 2010   News

Au avut milioane de admiratori, au apărut pe copertele celor mai vândute reviste şi-au fost modele pentru mii de tineri. Anii au trecut, farmecul lor a pălit, iar astăzi aceste staruri mai mult sperie decât atrag. Cine-ar fi zis că sex-simbolurile de altădată se vor „devaloriza“ atât de mult peste ani?!

Au avut milioane de admiratori, au apărut pe copertele celor mai vândute reviste şi-au fost modele pentru mii de tineri. Anii au trecut, farmecul lor a pălit, iar astăzi aceste superstaruri mai mult sperie decât atrag. Cine-ar fi zis că sex-simbolurile de altădată se vor „devaloriza“ atât de mult peste ani?!

Brigitte Bardot „Am fost foarte frumoasă, foarte fericită, foarte bogată, foarte adorată, foarte cunoscută şi foarte nefericită“, spunea odată fostul sex-simbol al anilor ‛60. Acum are 75 de ani şi-şi arată pe deplin vârsta. Totuşi este de admirat că faimoasa franţuzoiacă nu a încercat s-o păcălească pe Mama Natură, iar anii care-au trecut peste ea şi-au lăsat „amprenta“ în voie. B.B. spune răspicat că trupul ei nu a făcut niciodată cunoştinţă cu lama bisturiului. N-ar fi rău dacă ar renunţa la machiajul încărcat…

Mick Jagger

Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba! La 66 de ani, solistul legendarei trupe „Rolling Stones“ pare la fel de plin de energie ca în tinereţe, numai că aspectul nu prea-l mai ajută. E şi normal, având în vedere că rockerul n-a dus în niciun caz o viaţă model. Dimpotrivă, nu credem că există viciu pe care să nu-l fi bifat. Deşi are locul lui binemeritat în topul celor mai sexy staruri rock’n’roll ale tuturor timpurilor, aspectul lui la bătrâneţe nu este unul flatant. Cu excepţia fizicului ca tras prin inel, desigur!

Elizabeth Taylor

Cochetăria la bătrâneţe este o mare greşeală. Nu şi pentru Liz, care rămâne adepta fidelă a machiajului tip mască. La 77 de ani, fosta diva absolută de la Hollywood ne demonstrează încă o dată adevărul zicalei că frumuseţea este trecătoare. Cele opt mariaje, dependenţa de alcool şi operaţiile pe inimă au transformat-o radical pe frumoasa cu ochi violeţi. Nicidecum în bine.

Sinead O’Connor

În tinereţile ei, „cântăreaţa cheală“ ne propunea o altfel de frumuseţe, fără artificii. Mişcarea extremă a fost renunţarea la podoaba capilară. Cu toate astea, băieţoasa irlandeză n-a putut să-şi camufleze trăsăturile frumoase, în special ochii mari, hipnotizanţi. Dacă la 18 ani imaginea cântăreţei era una originală, la 44 de ani look-ul „trashy“ devine ridicol.

Mai multe