Ce bine arată mama lui Paris Hilton la 62 de ani! Kathy Hilton şi-a susţinut fiica mereu, inclusiv când a apărut caseta video cu Paris făcând sex
Paris Hilton nu mai are nevoie de nicio prezentare, dar nu toţi membrii clanului au fost la fel de expansivi. Puţini ştiu cum arată mama blondei, care tocmai a împlinit 62 de ani. Kathy Hilton şi-a susţinut controversata fiică mereu, inclusiv când a apărut celebra casetă video XXX.
Săptămâna trecută a fost petrecere mare în clanul Hilton. Paris şi sora ei, Nicky, au organizat un party fastuos pentru mama lor, Kathy, care a împlinit 62 de ani. Cu siguranţă, chirurgia plastică şi-a spus cuvântul, dar este evident că mama celebrelor blonde are gene bune, fiind o apariţie strălucitoare şi tonică.
Paris a pregătit un discurs emoţionant pentru Kathy, de care a fost mereu foarte apropiată, impresionând-o pe aceasta până la lacrimi.
„Sunt cu adevărat binecuvântată să te am în viaţa mea, eşti atât de frumoasă că luminezi orice încăpere. Eşti blândă, ai o inimă de aur şi eşti prietena pe care şi-ar dori-o oricine. Plus că ai atâta umor! Ţie îţi datorez totul, m-ai susţinut dintotdeauna, nu aş fi ajuns femeia care sunt azi fără tine”, i-a mărturisit celebra blondă mamei sale.
Cuvintele rostite de moştenitoare sunt cât se poate de adevărate. Kathy Hilton s-a arătat mândră de fiica sa nu doar când a avut realizări, ci şi în situaţii mai puţin „justificate”, precum sex-tape-ul din 2003 al lui Paris. Aşa cum spunea biograful Jerry Oppenheimer, părinţii faimoasei blonde nu au fost şocaţi de înregistrarea supranumită ”One Night in Paris”, din contra.
”Surse din anturajul familiei mi-au spus că Rick şi Kathy Hilton sunt mândri de tot ce a realizat fiica lor, inclusiv de caseta XXX, care, până la urmă, i-a adus fetei faima mondială. Da, e o familie bizară… Părinţii au considerat că această casetă a fost paşaportul spre celebritate pentru fiica lor”, a declarat biograful.
Foto: Profimedia