Ce confruntare! Selly îi ia la rost pe juraţii iUmor
O confruntare între generaţii care se anunţă cu scântei. Selly deschide cel de-al 11-lea sezon iUmor cu un roast al juraţilor.
Selly, pe numele lui real Andrei Şelaru, va urca pe scena iUmor “înarmat” cu un roast la adresa celor trei juraţi. Vlogger, cântăreţ şi actor, tânărul este cunoscut pentru modul său relaxat de a aborda unele teme, aşa că şi confruntarea se anunţă una aprinsă. Cum vor reacţiona Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac şi de ce Selly a fost condus afară din scenă de către cel din urmă jurat, vom afla sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, în prima ediţie iUmor din cel de-al 11-lea sezon.
Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac se vor aşeza la masa juriului şi se vor lăsa surprinşi de cele mai neaşteptate numere de umor din toate colţurile lumii. De la stand-up, dans, teatru, magie sau mimă şi până la cele mai neobişnuite forme de a impresiona juraţii iUmor, concurenţii vin şi în acest sezon hotărâţi să obţină voturile acestora. Nici în acest sezon nu vor lipsi invitaţii speciali şi nici personajele istorice care, indiferent de secolele din care vin, vor demonstra că umorul nu are bariere.
Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac îşi vor exprima opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obţine minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.