Ce fac azi urmaşii marilor actori români: Doina, fiica lui Toma Caragiu

18 ianuarie 2019   News

Marele actor a dispărut la doar 51 de ani, căzând victimă cutremurului care a lovit România în seara zilei de 4 martie 1977. Singura lui urmaşă este fiica adoptată în prima sa căsnicie, cea cu actriţa Maria Bondar.

Toma Caragiu avea 27 de ani când s-a căsătorit în 1952 cu Maria, colega sa de la Teatrul din Ploieşti. Mariajul a durat zece ani, timp în care cei doi actori au decis să înfieze o fetiţă de la casa de copii din Buzău. În urma divorţului, fata, Maria Doina, a rămas în grija mamei, tatăl său contribuind financiar la creşterea sa. După despărţire, Toma Caragiu şi-a refăcut viaţa, căsătorindu-se cu actriţa Elena Bichman, aflată şi ea la al doilea mariaj. Din nefericire, însă, Toma nu a rămas apropiat de fiica adoptivă.

Deţinătoarea unei pensiuni turistice împreună cu soţul său, Doina Caragiu nu a ales acelaşi drum în carieră precum părinţii săi şi a evitat întreaga viaţă atenţia pe care numele ei îl poate atrage lesne. La fel cum a evitat şi să vorbească despre copilăria sa, puţinele ei mărturisiri în acest sens datând dintr-un interviu de acum 12 ani acordat Jurnalului Naţional.

“Părinţii mei erau despărţiţi de când aveam trei ani. Ne vedeam de două-trei ori pe an, dar nu mai mult. Era foarte ocupat. El că tată a fost tată până pe la 4 ani, apoi a fost pensie alimentară şi, de câteva ori pe an, vizite, ori eu, ori el. Dar nu a fost aşa cum e un tătic. În momentul în care părinţii sunt despărţiţi, relaţiile nu mai sunt ca într-o familie”, a povestit Doina.

“Când mi-era dor de el, mă duceam şi-l vedeam. Eu am învăţat la Zoia Kosmodemianskaia. Am stat la internat din clasa I până într-a V-a. A fost o mare durere pentru mine să n-am părinţii aproape. Dar... geamurile de la internat dădeau în aceeaşi curte cu ferestrele cabinelor de la Teatrul Bulandra. Când mi-era dor de tata şi voiam să-l văd, mă căţărăm pe gratii şi mă uităm spre cabina lui”, şi-a mai amintit ea.

Cât despre motivul divorţului părinţilor ei, Doina a dat vina pe succesul la femei al marelui actor. “Tata a fost întotdeauna un iubitor al sexului frumos, iar femeile alergau după el, mai ales după ce a devenit cunoscut. Şi-atunci a înşelat-o pe mama cât a putut. Or, mama n-a putut suportă şi a divorţat de el.”

Cea mai impresionantă mărturisire a Doinei este şi gândul care îi alină durerea cu privire la despărţirea părinţilor ei: “Îmi povestea cineva că tata ar fi fost întrebat cu puţin timp înainte să moară dacă o mai iubeşte pe Maria şi el ar fi răspuns: "Aşa cum am iubit-o pe Bebe n-am să mai iubesc nici o femeie". Bebe o alinta pe mama. Îmi pare rău că nu găsesc acum să va arăt o fiţuică în care el îi scria mamei că e cea mai frumoasă femeie, cea mai iubita, cea mai... A iubit-o tare mult, numai că... aşa cum a fost în "Actorul şi sălbaticii", aşa era în realitate. Rolul vieţii lui: un poet şi un veşnic îndrăgostit.” O confesiune menită şi ca o replică pentru cea de-a doua soţie a actorului, Elena, cu care Doina s-a aflat în conflict pentru moştenirea lui Toma Caragiu.

Mai multe