Ce familie frumoasă are fostul soţ al Angelei Gheorghiu! FOTO
După divorţul de soprana română, tenorul Roberto Alagna şi-a refăcut viaţa alături de o altă artistă, care i-a dăruit şi un copil. Iată povestea lor.
Roberto Alagna, cu mai tânăra lui soţie, Aleksadra, şi cu fiica lor, Malena.
Opera l-a făcut celebru în toată lumea, dar i-a dăruit şi experienţe de neuitat în viaţa sentimentală. Şi asta pentru că Roberto Alagna (54) şi-a găsit de două ori dragostea în timp ce evolua pe scenă.
Prima oară s-a întâmplat la Londra, la începutul anilor '90, când tenorul a întâlnit-o pe soprana Angela Gheorghiu (51), alături de care a cântat în “Boema” lui Puccini. A fost dragoste la prima vedere şi o pasiune tulburătoare, concretizată într-o căsătorie în grabă în 1996, în pauza unei reprezentaţii tot din "Boema", doar că la New York. Căsnicia lor a fost la fel de explozivă, presărată cu gelozii, certuri furtunoase şi împăcări spectaculoase, ceea ce i-a făcut pe cei doi protagonişti să-şi ardă sentimentele până la saturaţie şi, în 2009, să se despartă la fel de zgomotos. Mulţi au comparat relaţia lor cu cea dintre actorii Elizabeth Taylor şi Richard Burton. Totodată, în breaslă erau cunoscuţi pentru temperamentul lor dificil şi în zona artistică, motiv pentru care Angela Gheorghiu era poreclită "Draculette" (de la soprana din ţara lui Dracula).
Angela Gheorghiu şi Roberto Alagna
Cert e că, un timp, niciunul n-a vrut să comenteze pe marginea motivelor care i-au adus la divorţ, finalmente apărând într-un interviu acordat de Angela Gheorghiu publicaţiei "The Independent" acuzaţia de violenţă domestică: "Oamenii din jurul meu, colegii îmi spuneau «Ai grijă». Dar pur şi simplu am vrut să fiu cu Roberto. Am divorţat de primul meu soţ pentru el. Când eşti îndrăgostit, eşti complet orb. Şi nu ştii, nu vrei să ştii nimic", a declarat la acea vreme artista. "Sunt lucruri pe care le accepţi în viaţă de la bărbatul tău, dar nu am vrut să continuu să trăiesc cu ideea că bărbatul de lângă mine este violent. (...) Era violent şi în faţa familiei mele şi în faţa familiei lui. Eu am trecut prin lucrurile acestea. Este pagina cea mai neagră din povestea vieţii mele. Ani de zile am refuzat să cred, am spus că va fi bine... lucruri pe care ţi le spui mereu. Dar este ca o boală. Chiar dacă eşti cel mai furios om din lume, să îţi loveşti soţia... este imposibil. Să faci asta în faţa tatălui tău, în faţa fratelui tău şi ei să nu spună nimic? Aşa a fost viaţa mea", a mărturisit aceasta.
După divorţ, drumurile celor doi nu s-au mai intersectat, iar Angela Gheorghiu este acum într-o relaţie cu mult mai tânărul medic stomatolog Mihai Ciortea (27).
Şi Roberto Alagna s-a lăsat din nou pradă pasiunii şi şi-a găsit fericirea alături de o altă soprană, poloneza Aleksandra Kurzak (40), alături de care evolua în spectacolul "Elixirul dragostei", de Donizzetti.
“«Când ai intrat pentru prima oară în teatru, am văzut o lumină», povesteşte Aleksandra că i-a mărturisit Roberto, după ce a cunoscut-o mai bine. Mi-a jurat că în clipa aceea a gândit: «Iată femeia ideală pentru mine». Mai apoi, m-a observat în cele mai mici detalii, chiar şi când a venit vorba despre interiorul portofelului, în momentul în care cumpăram o cafea de la bufetul teatrului. I-a plăcut că totul era foarte bine pus în ordine”, a mărturisit amuzată soprana în paginile unei reviste poloneze.
Aleksandra l-a făcut a doua oară tătic.
Alături de ea, tenorul de origine siciliană devenit a doua oară tată, după ce Aleksandra i-a dăruit o fetiţă, pe Malena (3) - cu care a aflat că este însărcinată tot în timp de cânta “Elixirul dragostei” şi despre care i-a spus lui Roberto chiar de ziua lui, când artistul împlinea 50 ani şi 100 de reprezentaţii pe scena Operei din Viena.
Ulterior, cei doi s-au căsătorit pe 16 noiembrie 2015 în Wroclaw, Polonia, iar unul dintre martori a fost Ornella (25), fiica din prima căsătorie a lui Alagna cu Florence Lancien - care a murit în 1994 din cauza unei tumori pe creier.
Acum, Aleksandra, Roberto şi Malena se află în vacanţă în Italia şi sudul Franţei, de unde postează cele mai frumoase cadre de familie.