Ce fericit e Ben Affleck în compania iubitei sale, Lindsay Shookus!

9 noiembrie 2017   News

La câteva zile după ce s-a aflat că fosta soţie a fost cea care l-a ajutat pe actor să se interneze într-o clinică de reabilitare atunci când a avut o ”cădere”, Ben e surprins pe aeroportul din New York alături de noua lui iubită, Lindsay Shookus.

Ben Affleck şi Lindsay Shookus

Ben Affleck este mai fericit ca oricând! Actorul de 45 de ani a fost surprins de paparazzi pe când ateriza pe aeroportul din New York, însoţit fiind de iubita sa, producătorul SNL Lindsay Shookus. Cei doi păreau foarte binedispuşi, chicotind şi bându-şi cafeaua împreună.

Se pare că cei doi au vrut să petreacă puţin timp împreună, motiv pentru care au plecat din Los Angeles pentru câteva zile. În ultima vreme, actorul a fost extrem de ocupat, jonglând între atribuţiile profesionale şi cele de părinte, neglijând-o, astfel, pe noua lui iubită.

De altfel, un apropiat a declarat că Ben a dat-o la o parte pe iubita sa, în septembrie, atunci când s-a dus direct la fosta nevastă pentru a-i cere ajutorul în a lupta contra dependenţei sale de alcool şi jocuri. ”Ben a ajuns într-un punct critic. Ştia că are o problemă şi că e nefericit. I-a spus (n.r. lui Garner) tot ce se întâmpla în viaţa lui. A fost devastat, dar ştia că trebuie să se schimbe. Jen l-a sunat pe fratele lui Ben, Casey Affleck, şi i-au găsit împreună un ajutor într-o clinică de reabilitare din nordul Los Angelesului”, povesteşte un apropiat.

foto: Hepta

Mai multe