Ce gânduri are Jennifer Garner în toiul zvonurilor că Ben ar divorța. L-a vizitat și au stat singuri
Fosta soție are o relație extrem de apropiată cu Ben Affleck. Cei doi adesea au fost surprinși împreună.
Actrița este echilibrul lui, a fost întotdeauna. Sunt supranumiți ”cuplul de divorțați care se înțeleg cel mai bine”.
Atât în timpul mariajului, cât și în afara lui, Garner cea bună la suflet este pansament pentru Affleck.
Vremurile sunt incerte în cuplul Bennifer. Pe de o parte sunt apropiații care dau ca sigur un divorț al celor doi, mai sunt și optimiștii care cred că cei doi se vor reconecta ca odinioară.
Cam greu de crezut, că afecțiunea publică a cam dispărut de ceva timp.
Weekendul trecut, Garner l-a vizitat pe Ben și nu avea copiii cu ea. Au stat împreună o vreme, actrița a fost surprinsă când a ajuns cu mașina la fostul soț.
Starul din Alias și actorul din Batman s-au căsătorit în 2005 și au trei copii - Violet, Fin și Samuel. Au divorțat în 2018, dar au reușit să lase deoparte orice probleme din trecut și să colaboreze ca părinți maturi, în ultimii ani.
Potrivit unei surse, aceasta include „încurajarea lui Ben să lucreze la căsătoria lui cu Jen”.
„Ea susține pe deplin relația lor și nu își dorește altceva decât ca el să fie fericit”, a adăugat sursa, remarcând că Jennifer Garner înțelege pe deplin modul în care trăirea în lumina reflectoarelor „poate pune o presiune” asupra căsătoriilor.
Ideea este că uneori în presă s-ar fi speculat că cei doi foști soți ar fi poate prea apropiați. Da, sunt apropiați, însă nu într-un sens intim. Ideea clară este că Jennifer Garner nu și-l dorește ”înapoi”, ci doar ține la el enorm, ca la tatăl copiilor săi. De aceea, vrea ca el să fie fericit și să reușească să-și salveze căsnicia.
Probabil că și copiii vor contribui la asta, mai ales că s-au apropiat foarte mult în ultimii doi ani, de când Jen și Ben și-au pus pirostriile. Mai mult, Affleck este un tată minunat, atât pentru copiii biologici, cât și pentru cei vitregi.
Foto: Profimedia