Ce mari au crescut nepoţii lui Ion Ţiriac! Unul dintre ei promite să-i calce pe urme
Alexandru şi Nicholas sunt bucuria cea mai mare a fostului tenisman. Iar nepotul cel mare ar putea duce faima numelui Ţiriac mai departe.
La cei 80 de ani ai săi, prosperul om de afaceri Ion Ţiriac e un bunic tare mândru. Copiii fiului său, Ion Ion, şi ai Ilenei Lazariuc sunt doi băieţi plini de energie, dar şi de talent sportiv.
Alexandru e fiul cel mare al lui Ion Ion şi s-a născut la Paris, pe 7 martie 2008, iar pe cel mic îl cheamă Nicholas Noah şi s-a născut un an mai târziu, pe 19 iunie 2009. Dacă Ion Ion nu a moştenit pasiunea pentru tenis a tatălui său, iată că Alexandru e cel care promite să ducă faima familiei mai departe. Îi place sportul alb şi mânuieşte cu mult talent racheta de tenis. El se antrenează la Complexul Stejarii şi promite să se ridice la nivelul celebrului bunic.
Şi nu doar tenisul este favoritul lui Alexandru. El şi fratele său, Nicholas, sunt pasionaţi de fotbal şi s-au antrenat mult timp la clubul Dinamo.
Pe lângă sport, Alexandru ştie să cânte şi la pian.
View this post on Instagram My LOVE❤️❤️❤️❤️ A post shared by Ileana Lazariuc (@ileanalazariuc) on Jun 23, 2017 at 1:06pm PDT
View this post on Instagram
A post shared by Ileana Lazariuc (@ileanalazariuc) on
Cei doi băieţi au fost prezenţi la petrecerea aniversară de 80 de ani a lui Ion Ţiriac, organizată cu mult fast la Muzeul Prado din Madrid. Acolo s-au simţit în largul lor printre marii sportivi români (Simona Halep, Nadia Comăneci, Camelia Potec, Ilie Năstase ş.a.), apropiaţi ai fostului star al tenisului. (vezi galeria foto)
Ileana Lazariuc şi Ion Ţiriac jr. s-au căsătorit în 2009, cei doi oficializându-şi relaţia după şapte ani de relaţie.
Pe lângă Ion Ion, Ion Ţiriac mai are doi copii din relaţia cu Sophie Ayad, cu care magnatul a avut o relaţie îndelungată: Ioana (20) şi Karim (23), care locuiesc la Monte Carlo cu mama lor.