Ce pedeapsă a primit fiica Regelui Mihai pentru luptele de cocoşi

23 octombrie 2014   News

Principesa Irina, stabilită în Statele Unite şi anchetată pentru organizarea ilegală de lupte de cocoşi, şi-a aflat ieri sentinţa, după ce a pledat vinovată. Verdictul a fost dat de un judecător din statul Oregon.

Principesa Irina, stabilită în Statele Unite şi anchetată pentru organizarea ilegală de lupte de cocoşi, şi-a aflat ieri sentinţa, după ce a pledat vinovată. Verdictul a fost dat de un judecător din statul Oregon.

„Îmi pare foarte rău că m-am implicat în această afacere. Nu am avut intenţia de-a încălca legea“, a declarat Irina Walker în faţa judecătorului federal, înainte de a fi dat verdictul, scrie „Huffington Post“.

Anul trecut, presa internaţională relata despre o razie de amploare în statul Oregon împotriva luptelor ilegale de cocoşi. Autorităţile americane au făcut mai multe arestari, printre cei inculpaţi aflându-se Principesa Irina (61), fiica Regelui Mihai I şi a cincea în ordinea succesiunii la tron, precum şi soţul ei, fostul ajutor de şerif John Walker. Cei doi au fost acuzaţi că au organizat cel puţin zece astfel de lupte ilegale în magazia fermei lor.

Potrivit procurorilor, spectatorii plăteau fiecare câte 20 de dolari ca să vadă lupta de cocoşi, care aveau legate cuţite de picioare. În general, la fiecare luptă erau peste 100 de spectatori şi cuplul făcea bani şi din vânzarea de alcool la astfel de evenimente.

Ambii au pledat „vinovat“ în iulie la acuzaţia că au desfăşurat o operaţiune ilegală de pariuri.

În cadrul înţelegerii cu procurorii, familia Walker a fost de acord să-şi vândă ferma din Irrigon, de la est de Portland, şi să plătească 200.000 de dolari statului.

Principesa a scăpat uşor şi va fi plasată trei ani sub supraveghere, dupa ce şi-a cerut scuze.

A treia fată a Regelui Mihai I, Irina Walker s-a mutat în SUA din Elveţia cu fostul soţ, John Kreuger, în anii '80, şi a trăit in Oregon mulţi ani. Ulterior, a divorţat şi s-a căsătorit cu Walker, prieten de familie şi vecin.

Foto: Casa Regală, oregonlive.com

Mai multe