Ce rapper celebru e îndrăgostit de faimosul model cu vitiligo?

23 august 2018   News

A fost căsătorit cu Amber Rose şi s-a iubit cu Rita Ora. Iar acum poartă la gât numele noii lui iubite

Se vede treaba că rapperul de 30 de ani Wiz Khalifa, căci despre el este vorba, este îndrăgostit lulea de Winnie Harlow, tânăra de 24 de ani care a reuşit să treacă peste prejudecăţile legate de afecţiunea de care suferă şi să-şi construiască o carieră de succes. Astfel, martea aceasta, Wiz a apărut pe scenă la concertul său din Atlanta purtând la gât un lanţ cu numele Winnie. Fotomodelul se afla în public, împărtăşind fanilor imagini de la concert pe contul său de socializare media. Este a doua oară când cei doi dau de înţeles că sunt împreună, după ce în iulie, s-au afişat amândoi cu lanţuri cu numele Cam - prescurtarea numelui real al rapperului: Cameron Jibril Thomaz. Fosta lui soţie, Amber Rose, deşi e cunoscută pentru comentariile ei veninoase, a fost, de data aceasta, cât se poate de relaxată, spunând că îi place mult cuplul Wiz-Winnie.

În trecut, Winnie a avut o tentativă de a forma un cuplu cu o altă celebritate, Lewis Hamilton. Este evident că Chantelle Brown-Young (pe numele ei adevărat) a ajuns foarte departe de zilele în care suferea fiindcă îşi băteau joc de ea copiii la şcoală din cauza faptului că suferă de vitiligo. "Am fost transferată la mai multe şcoli şi doua fete pe care le consideram prietenele mele au încetat să-mi mai vorbească. Le-am întrebat de ce au luat aceasta decizie, iar răspunsul lor a fost că părinţii le-au spus să nu se mai joace cu mine pentru a nu se îmbolăvi. Le-am explicat că nu este nimic contagios, dar nu toată lumea a înţeles acest lucru", a povestit Winnie.

Mai multe