Ce relaţie are Mirabela Dauer cu unicul ei fiu: "Nu vreau să agit apele”
Mirabela Dauer nu are nici acum o relaţie bună cu fiul ei, născut în timpul căsniciei cu Traian Popovici. Viaţa i-a despărţit în urmă cu 20 de ani, dar de atunci niciun unul dintre ei nu a încercat o apropiere. Chiar dacă suferă şi şi-ar dori ca fiul ei să revină la sentimente mai bune, Mirabela Dauer lasă timpul să decidă. „Am fost şi voi fi toată viaţa mea alături de el, cu sufletul şi cu gândul, dar nu vreau să agit apele”, povesteşte Mirabela Dauer în emisiunea Iulianei Marciuc, Destine ca-n filme, de la TVR2.
Solista speră ca într-o zi destinul să îi apropie.
„Poate că el, vreodată în viaţa lui, cât oi mai fi eu pe pământul ăsta, o să îşi dea seama că el a greşit vizavi de mine şi că tot ce a fost în viaţa lui, a fost o minciună. E făcut din mine, din sufletul meu, este un om deştept”, mai spune artista.