Ce s-a ales de fashionista Hilary Banks din "Prinţul din Bel Air", o actriţă ce pare sosia lui Meghan Markle?
Cei care încearcă să-şi umple timpul în mod distractiv zilele acestea şi apelează la serialele puse la dispoziţie de Netflix au ocazia de a revedea un sitcom de succes din anii 90.
Este vorba despre serialul Prinţul din Bel Air cu Will Smith în rolul principal, un serial care a rulat între 1990 şi 1996 şi care a făcut din rapperul de atunci megastarul de azi.
E drept că Will a fost cel care a avut parte de celebritate post serial, ceilalţi colegi de distribuţie pierzându-se, mai mult sau mai puţin, în anonimat după încheierea filmărilor. Este cazul uneia dintre verişoarele personajului principal, fashionista Hilary Banks, o tipă frumuşică pentru care hainele şi viaţa bună erau totul.
Karyn Parsons, actriţa care a interpretat-o pe fiica cea mare a unchiului Philip, a ajuns astăzi la vârsta de 53 de ani, este căsătorită din anul 2003 cu regizorul şi producătorul Alexandre Rockwell şi are doi copii superbi, pe Lana şi pe Nico.
Mulatra Karyn, născută dintr-un tată alb şi o mamă de culoare, a abordat în viaţa personală acelaşi pattern, căsătorindu-se cu un bărbat caucazian şi devenind mama unor copii cu trăsături faciale deosebite: blonzi cu ten măsliniu.
Profesional, lui Karyn nu i-a mers excelent după terminarea serialului
, puţinele roluri disponibile femeilor de culoare fiind câştigate, la castinguri, de veşnica Halle Berry. Astăzi, frumoasa actriţă se dedică mai mult familiei şi mariajului său fericit, locuind la New York alături de soţul şi cei doi copii ai lor.
Foto: Instagram, Getty Images