Ce s-a ales de fetele din trupa All Saints, rivalele celor de la Spice Girls?

3 aprilie 2019   News

În anii 90, era curentul acela girl power, care făcea ravagii în muzica pop. Iar divele absolute erau fetele din Spice Girls. 

Puţin mai târziu, s-a încercat o concurenţă pentru cele cinci englezoaice picante, odată cu înfiinţarea formaţiei All Saints, în 1993, în Londra. Este vorba despre patru fete ale căror nume probabil că nu vă sună foarte cunoscut, însă chipurile lor vă sunt, cu siguranţă, familiare.

Melanie Blatt, Shaznay Lewis şi surorile Nicole şi Natalie Appleton au fost cele care au pus umărul la succesul trupei, una care s-a făcut cunoscută cu hiturile Never Ever, Under the Bridge şi Bootie Call. 

Astăzi, cele patru continuă să mai susţină concerte ocazionale şi să apară la diferite emisiuni, prietenia dintre ele fiind la fel de strânsă ca la început. 

Melanie Blatt (a doua din stânga), cea care cânta cel mai frecvent părţile solo, are astăzi 44 de ani şi este mama divorţată a unei fete.

Shaznay Lewis (prima din stânga), de 43 de ani, este căsătorită din anul 2004 şi a devenit mamă de două ori.

Nicole Appleton (a doua din dreapta) are 44 de ani şi este fosta logodnică a lui Robbie Williams (cu care a rămas şi însărcinată, dar a avortat) şi fosta nevastă a lui Liam Gallagher, solistul trupei Oasis. Acesta din urmă este tatăl fiului lui Nicole, Gene. 

Natalie Appleton (prima din dreapta), de 45 de ani, este căsătorită din 2002 cu Liam Howlett, membru al trupei The Prodigy, cu care are un fiu. Natalie mai are o fiică mai mare dintr-o relaţie anterioară. 

Foto: Profimedia

Mai multe