Ce s-a ales de fiica Andei Călugăreanu? În ce condiţii şi cu ce sumă trăieşte pe lună Ioana Tufaru cu copilul ei
În octombrie 2015, fiica regretatei Anda Călugăreanu devenea mamă pentru prima dată, dându-i viaţă unui băieţel. Timpul ce-a trecut de atunci n-a fost unul tocmai lin, Ioana Tufaru trăind mereu la limita sărăciei.
Are un băieţel sănătos, pe nume Luca, şi un partener de viaţă pe care se poate baza să facă faţă greutăţilor vieţii. Totuşi, Ioana Tufaru recunoaşte că viaţa n-a fost lipsită de urcuşuri şi coborâşuri şi că nu o dată s-a temut că nu are ce să pună pe masă. Într-un interviu recent, fiica Andei Călugăreanu recunoaşte că dacă n-ar fi fost Gigi Becali, familia ei ar locui în stradă.
Trăieşte într-o garsonieră dată de Gigi Becali
Ioana Tufaru le-a povestit jurnaliştilor de la Cancan.ro că locuieşte în continuare în casa pusă la dispoziţie de Gigi Becali, pentru care nu plăteşte nimic. Şi asta pentru că afaceristul este cel care suportă costurile de întreţinere. ”Cheltuielile la garsoniera unde locuim, mai exact lumina, apa şi toate cele, le suportă domnul Becali, că locuim în garsoniera dată de el. Noi ne descurcăm cum putem şi vreau să spun că nu ne ajută nimeni cu bani sau lucruri, aşa cum s-a mai spus”, a completat fiica Andei Călugăreanu.
Au un buget lunar sub 1000 de lei
Întrebată fiind câţi bani le intră lunar în casă şi câţi bani le sunt necesari pentru a hrăni trei guri, Ioana spune că totul se rezumă la un buget de maximum 1000 de lei. ”N-am făcut calcul să vedem exact cât cheltuim lunar, dar cred că până în 1000 de lei. Ne ajungem de la o lună la alta”, a mai precizat Ioana Tufaru (41).
Momentan, fiica Andei Călugăreanu câştigă 640 de lei din ajutor social, iar până nu demult a fost colaborator la Teatrul Evreiesc: ”Nu vreau să-mi găsesc job. Eu am ajutor social de 640 de lei. Am mai explicat acest lucru, iar lumea mă blamează pentru asta, lumea nu înţelege de ce nu vreau să mă angajez. Poate nu găsesc un loc de muncă la care să mă adaptez, poate firma se închide, sau cine ştie, poate nu-mi place… Pe când acest ajutor îl iau pe viaţă. Joburi, colaborări… îmi găsesc. Uite, muncesc la teatru şi e foarte bine că vin de acolo nişte bănuţi. Fac figuraţie într-o piesă de teatru.”, spunea ea.
A slăbit 75 de kilograme
Cum a fost nevoită să treacă printr-o a doua intervenţie la nivelul stomacului după ce a născut, Ioana Tufaru a reuşit să slăbească foarte mult. Ajunsese la 165 de kilograme în octombrie 2017, dar iată că acum cântăreşte mai puţin cu 75 de kilograme. Ioana Tufaru spune, însă, că-şi doreşte să mai dea jos încă 10 kilograme pentru a se simţi bine în pielea ei. ”Acum 20 de ani arătam naşpa. N-am ţinut niciodată regim drastic, dar mănânc foarte puţin. Nu mă simt slăbită. Din contră. Kilograme în plus mai sunt.”, a spus ea.
foto: cancan.ro