Ce să faci când te muţi în altă ţară
Indiferent care sunt motivele pentru care ai decis să te muţi în altă ţară, important este să fii extrem de organizat, întrucât orice nou început este mai greu. Ai putea să te gândeşti iniţial că nu eşti singurul care trece sau a trecut prin această experienţă. În fiecare zi, 600 de români pleacă din ţară. În perioadele de început de an, statisticile arată că la fiecare cinci minute un conaţional alege să părăsească România.
Probabil că mărturiile altora, vlogurile şi discuţiile de pe forumuri îţi pot fi de un real folos, însă există câteva recomandări generale de care să ţii seama atunci când alegi să o iei de la capăt în oricare alt capăt al lumii. Important e să laşi lucrurile în ordine acasă, asta dacă nu te-ai hotărât să renunţi la tot înainte de a te stabili pe coasta Amalfi din Italia sau în insulele Canare din Spania, de exemplu.
Instalează-ţi un sistem de supraveghere la locuinţă
Dacă ai luat hotărârea de a te stabili definitiv în străinătate, ar trebui, în cazul în care eşti proprietarul unui imobil, să îţi instalezi un sistem de supraveghere performant sau să laşi cheile unei rude de încredere pentru a-ţi verifica periodic casa. Dacă e vorba de o garsonieră sau de un apartament într-o zonă rezidenţială, atunci poţi pleca liniştit, căci de regulă sistemul de pază este unul bine pus la punct în aceste locuri.
Dacă deţii şi o maşină şi consideri că ea nu îţi va fi utilă pe viitor, cea mai bună soluţie ar fi să o vinzi. Asigură-te că pui anunţul din timp, mai ales dacă este o marcă bună şi investiţia iniţială şi de întreţinere nu au fost mici. Chiar dacă ai un BMW de vanzare, să ştii că maşina îşi va pierde mult din valoare dacă vei amâna tranzacţia până în ultimul moment. Astfel, vei avea surpriza să constaţi că banii primiţi pe o maşină foarte bună şi întreţinută ca la carte nu sunt pe măsura aşteptărilor tale.
Economiseşte din timp
Un aspect pe care nu trebuie să îl neglijezi este cel legat de acte şi bani. Interesează-te din timp ce documente trebuie să iei cu tine, mai ales dacă ai pornit către un alt continent. Pentru a-ţi fi recunoscute studiile, vei avea nevoie de copii traduse şi legalizate ale tuturor diplomelor. Totodată, pentru a putea fi reprezentat, la nevoie, de către o persoană în ţară, trebuie să intermediezi acest lucru printr-o procură notarială. E de preferat să ai şi o rezervă de bani pentru că pot apărea oricând cheltuieli neprevăzute. Vei rămâne uimit când vei constata că şi o apă plată te poate costa între 5 şi 10 euro. În plus, schimbările de climă, de exemplu, pot avea un efect imprevizibil asupra stării tale de sănătate. Poţi dezvolta alergii pe care nu ştiai că le ai sau să fii răcit şase zile din şapte. Drept urmare, nu uita să te interesezi de cele mai insignifiante detalii legate de locul în care urmează să te muţi, căci ai putea întâmpina probleme de adaptare climatică.
Nu lua cu tine decât strictul necesar
Poate ai o ceaşcă preferată, un pulover cu reni pe care l-ai purtat la fiecare Crăciun, zece cărţi de care nu te poţi despărţi, o colecţie de machete de maşini la care nu poţi renunţa şi multe haine. Când vine vorba de acestea din urmă, cu toţii avem tendinţa de a exagera. În consecinţă, umplem valizele cu tot felul de piese vestimentare inutile, din extrasezon, în detrimentul lucrurilor cu adevărat necesare. Încearcă să-ţi iei cu tine hainele care, în primul rând, îţi oferă confort şi îţi dau o stare de bună dispoziţie. Dacă în România sezonul de reduceri te-a dezamăgit, în alte ţări aceste promoţii chiar se aplică. Aşa că de ce să îţi iei cu tine gecile de iarnă când în februarie ai putea să le înlocuieşti cu altele noi, achiziţionate la preţuri foarte mici?
Dacă te-ai decis să pleci, oricâte probleme ai întâmpina şi ori de câte ori ai vrea să renunţi, nu uita că scopul tău este să fii tu mai bine. Odată ce te-ai gândit că locul tău ar putea fi în altă parte, înseamnă că prezentul şi situaţia actuală nu te mai mulţumesc. În condiţiile date, o schimbare va veni la pachet cu multe provocări şi speranţă.
Sursă foto: unsplash.com