Ce se întâmplă cu emisiunea prezentată de Oana Cuzino la Pro TV, după mai multe luni de pauză

29 septembrie 2020   News

O bună perioadă de timp emisiunea Oanei Cuzino nu a mai apărut la Pro TV! A fost scoasă din grilă? Iată primele declaraţii ale prezentatoarei TV!

Veşti bune pentru telespectatorii emisiunii "Ce se întâmplă, doctore?". După o perioadă de pauză aceasta revine pe ecrane din 28 septembrie. Prezentatoarea, Oana Cuzino, a făcut primele declaraţii:

 "Emisiunea noastră a intrat în era majoratului, a împlinit 18 ani, acum, într-un an în care sănătatea noastră este poate mai importantă ca oricând şi preocuparea oamenilor este axată pe consolidarea şi mentinerea ei. În noul sezon vom încerca să abordam şi alte subiecte medicale cu care se confruntă oamenii, în afara subiectului principal al zilei, respectiv pericolul infecţiei cu virusul Sars Cov2. Ne vom referi la afecţiunile sezoniere ce se exacerbează odată cu sezonul rece, afecţiunile reumatismale, cardiace, alergiile de toamnă, afecţiunile gastrointestinale, modificarile de dispoziţie şi multe altele. Bineînţeles, venim în ajutorul celor preocupaţi de consolidarea sistemului imunitar a tuturor membrilor familiilor, de la mic la mare, prin remedii care ţin de stilul nostru de viaţă zilnic, suplimentarea adecvată şi remediile naturale care ne sunt la îndemână.

Ne preocupă şi inovaţia în terapia oncogenică, ce a făcut un salt uriaş cu ajutorul tehnologiei prin medicina personalizată, imunoterapie şi terapiile farmacogenetice, care ajută medicul oncolog în stabilirea celui mai potrivit model de tratament al pacienţilor cu cancer, crescând calitatea vieţii şi speranţa de viaţă a acestora. Vom discuta şi despre medicina digitală, vom face cunoscute publicului aplicaţiile mobile sau dispozitivele portabile care ne sunt accesibile pentru a monitoriza starea de sănătate a pacienţilor cronici, tratarea şi monitorizarea  la distanţă."

Din 28 septembrie, de luni până vineri, în fiecare dimineaţă, Ce se întâmplă, doctore? aduce informaţiile relevante din sănătate în cadrul Ştirilor Pro TV.

Mai multe