Ce se întâmplă cu Jennifer Garner? Fosta soție a lui Ben Affleck, prinsă în vâltoarea din viața actorului

27 august 2024   News

Recent, au apărut multiple informații potrivit cărora Jennifer Garner s-a poziționat ca un mediator în căsătoria lui Affleck și Lopez.

Ea este acolo lângă tatăl copiilor săi, indiferent ce va fi! Sau, cel puțin, așa dă impresia. Toată lumea o vede lângă Ben și mulți s-ar fi gândit că idila cu iubitul său Miller s-ar fi terminat.

Ei bine, nu e deloc așa! Este o mamă dedicată și o fostă soție impecabilă, însă atunci când nu-și duce la bun sfârșit sarcinile de familie, are timp să îl vadă și pe bărbatul cu care are o relație, reînnodată post-pandemie.

Foarte diafană, Jennifer Garner a mers duminică la biserică, alături de Fin (fosta Seraphina) și de mezinul Samuel.

Însă văzând ce amploare a luat vâltoarea divorțului Bennifer, cu câteva zile înainte, actrița din Alias s-a văzut cu iubitul John Miller, anume parcă să stingă speculațiile unei posibile despărțiri, acum, că Affleck este solo din nou.

Totuși, cu sau fără Miller, Jennifer Garner este doar prietena lui Ben, nicidecum nu s-ar vedea cu el iarăși în ipostaze romantice.

Dacă ar mai fi existat romantism, n-ar mai fi divorțat.

Weekendul trecut, pe 24 august, Jennifer a fost fotografiată cu John, după ce s-au bucurat împreună de o cină romantică la un restaurant din Malibu.

Cuplul părea foarte bine, calm și fericit, că au ocazia să petreacă timp de calitate împreună.

Atât Jennifer, cât și John au optat pentru ținute confortabile, casual în timpul ieșirii; ea a purtat un pulover gri si blugi, cu un machiaj foarte natural, aproape imperceptibil. Iar el a ales o cămașă deschisă în carouri peste un tricou alb, asortat cu pantaloni din denim.

Ceea ce e vizibil cu adevărat este chimia incontestabilă dintre Jennifer și iubitul ei, în timpul acestei ieșiri publice. Când au mers la restaurantul unde au servit masa, au fost văzuți râzând bucuroși, menținând acel spirit plin de viață și în timp ce se îndreptau spre mașină.

Foto: Profimedia

Mai multe