Ce se întâmplă cu silueta Selenei Gomez (27)? "Îmi strigau că sunt grasă!" De ce continuă artista să ia în greutate?
E vizibil cu ochiul liber că greutatea Selenei fluctuează de ceva vreme, spre disperarea vedetei şi spre încântarea haterilor ei, care-i taxează orice apariţie mai puţin decât perfectă pe covorul roşu...
Că tot veni vorba despre covorul roşu, ei bine, Gomez a participat, zilele trecute, la American Music Awards şi nu putem spune că a făcut senzaţie cu ţinuta aleasă. Rochia galbenă, lucioasă şi nemiloasă cu silueta tot mai rotunjoară a Selenei a fost o alegere neinspirată tocmai din cauza kilogramelor în plus ale vedetei.
Of, de unde să încep? Stilistul artistei a dat-o în bară big time! Cum să îmbraci tu ditamai starul într-un outfit de-o culoare atât de neiertătoare, care să mai fie dintr-un material lucios!? Această combinaţie neflatantă nu face nimic altceva decât să scoată în evidenţă orice este în relief! Şi au existat destui “colăcei” care să iasă în relief!...
Semne vizibile ale îngrăşării
În primul rând, abdomenul deloc plat al vedetei! Din orice ipostază s-ar afla Selena, se vede burtica ei rotunjoară. Ce-i drept, stilistul ei a încercat să mascheze grăsimea din talie cu volănaşul din lateral, însă acesta n-a făcut deloc faţă misiunii pe care o avea. Cu alte cuvinte, un eşec vestimentar evident pentru Gomez!
Alt amănunt pe care nu puteam să nu-l observ a fost bustul generos al artistei! Mulţi ar spune că arăta foarte bine, însă pe alocuri pare că dă pe-afară din rochiţă şi riscă să-i salte de sub materialul ţinutei până-n gât.
Nici coafura n-a ajutat prea mult! Având în vedere surplusul evident de greutate, faţa frumoasă a vedetei s-a rotunjit şi mai mult decât era înainte de-a începe să acumuleze kilogramele în plus. Aşadar un bob ca cel cu care s-a prezentat pe covorul roşu nu face decât să o “înghită” pe Gomez cu totul, să o rotunjească şi mai mult. Dacă şi-ar fi prins părul, poate că întregul chip al vedetei ar fi părut mai alungit. E doar o părere…
Cu şi după Bieber
Oricum există o diferenţă vizibilă între silueta pe care Selena o avea pe vremea când era cu Justin Bieber şi cea de acum, când el e însurat cu alta şi ea e singură şi probabil nefericită. Observăm cu toţii cum Gomez încearcă să-şi ascundă kilogramele în plus sub haine largi şi neinspirat alese, spre deosebire de vremurile în care îşi etala încântată talia de viespe şi picioarele interminabile. Acum se înfofoleşte în ţinute supradimensionate, care riscă să aibă un efect nedorit, acela de-a o face pe actriţă şi cântăreaţă să pară şi mai durdulie decât este cu adevărat.
Probleme de sănătate
Dar nu atât situaţia amoroasă în care se află Selena a determinat luarea ei în greutate, ci mai ales problemele ei medicale au avut acest efect neplăcut asupra aspectului ei.
“Faptul că lumea mă lua în râs, din cauza greutăţii mele, m-a afectat foarte mult”, a recunoscut vedeta. “Chiar m-a dat peste cap pentru o vreme…”
Dar nu e vina ei! În 2014, Gomez a fost diagnosticată cu lupus, o boală inflamatorie care afectează sistemul imun al organismului, iar, în 2017, cântăreaţa a făcut transplant de rinichi, din cauza complicaţiilor pe care le-a determinat lupusul.
Tratament cu efecte secundare
“Este medicaţia pe care trebuie să o iau tot restul vieţii mele”, a explicat Selena ce a cauzat îngrăşarea ei. “Eu am observant abia când am început să fiu atacată din cauza greutăţii mele. Adevărul e că fluctuez. Totul depinde de tot ceea ce se întâmplă în viaţa mea.”
În 2015, Selena a recunoscut că toate criticile la adresa siluetei ei au adus-o în pragul depresiei şi a fost nevoită să facă terapie pentru a putea face faţă comentariilor negative care-i erau adresate: “Era pentru prima dată când cineva vorbea despre corpul meu. De-abia aterizasem la aeroport şi lumea îmi striga că sunt grasă. A fost îngrozitor! Şi aşa am ajuns să fac terapie. Şi acum mă gândesc că, deşi am luat în greutate, eu mă simt bine cu mine. Acum sunt bine!...”
Parcă nici costumul de scenă nu mai vine perfect...
foto - Profimedia