Ce spune Lavinia Pârva despre divorţul de Ştefan Bănică: ''Sunt mândră de mine''

15 septembrie 2021   News

S-au văzut, s-au plăcut şi au ajuns să formeze o familie. Fericirea lor a devenit completă atunci  când când l-au avut pe Alexandru. Lavinia Pârva spulberă acum zvonurile despre divorţul de Ştefan Bănică Jr.

“Este un zvon apărut prima oară acum vreun an. Nu există aşa ceva, mă distrează astfel de lucruri, chiar nu le luăm în seamă. E o aberaţie, ferească Dumnezeu. Noi suntem bine, ne concentrăm pe ce avem de făcut şi pe creşterea băieţelului.

Creşte frumos. Multă lume spune că seamănă cu tati, dar sunt şi care zic că seamănă cu mine. O să-l ducem şi la creşă, în curând, apoi la grădiniţă”, a spus solista pentru Impact.ro.

Artista se regăseşte în noua postură, de aceea no a optat pentru o bonă.

“Le cam fac pe toate. Petrec majoritatea timpului cu Alexandru. Nu am vrut bonă, ne-am dorit să ne creştem singuri copilul şi am reuşit să mă descurc. Sunt mândră de mine. M-a mai ajutat şi mama, dar ea merge la Timişoara, nu poate sta tot timpul cu noi”, a mai declarat Lavinia.

Mai multe