Ce va face Lisa Kudrow, devastată de moartea lui Matthew Perry. Crede că s-a înecat ”după ce a luat ceva”
A apărut și o primă reacție din partea unui protagonist al celebrului serial Friends. Lisa Kudrow, actrița care a jucat-o pe Pheobe, este cutremurată de moartea fulgerătoare a dragului său prieten. Însă dă de înțeles că s-ar fi așteptat.
Mai mult, blondina se gândește să-l adopte pe câinele lui Matthew Perry. Patrupedul a rămas singur pe lume, după moartea stăpânului său.
Într-o exclusivitate DailyMail aflăm că Lisa Kudrow susține că e posibil ca actorul care a jucat rolul lui Chandler Bing în Friends să fi luat înainte de a intra în jacuzzi medicamente care ar fi fost incompatibile cu scufundarea în apă caldă.
Lisa Kudrow, care a jucat-o pe Phoebe în comedia emblematică, a spus că niciunul dintre colegii săi nu vrea să creadă că anumite substanțe ar fi jucat un rol în moartea lui Perry. Starul din Friends a fost găsit mort în cada cu hidromasaj și se crede că s-a înecat.
Kudrow, în vârstă de 60 de ani, speră ca dragul său coleg să-și ”fi găsit liniștea”.
Lisa Kudrow crede că Matthew Perry ar fi murit din cauza medicamentelor pe care le lua și spune că în mod sigur nu au fost compatibile cu timpul petrecut în apă foarte caldă, susține o sursă pentru DailyMail.
”Toți se gândesc că ar fi apelat la un medicament ce în mod cert nu i-a fost benefic”, a mai declarat sursa.
Matthew Perry nu și-a ascuns dependența de alcool și calmante. TMZ a scris deja că în casa actorului din Friends au fost găsite antidepresive și medicamente împotriva anxietății, pe bază de rețetă. Anchetatorii nu au găsit droguri ilegale.
Înecarea a fost stabilită drept primă cauză probabilă a morții, deși acest lucru nu a fost deocamdată confirmat, urmând să aibă loc în curând o autopsie.
Lisa Kudrow, care a jucat-o pe Phoebe în comedia emblematică, a spus că moartea lui la doar 54 de ani este ireală pentru toată trupa din Friends. Interpreta lui Pheobe și-a confirmat prezența la înmormântare și spune că ia în calcul adopția câinelui lui Perry.
Foto: Profimedia, Getty