Ce vedete îl apără pe Harvey Weinstein?

11 octombrie 2017   News

În tot acest tăvălug care s-a prăvălit peste mogulul hollywoodian, cu tot mai multe nume grele care îl acuză, există şi voci care i-au sărit în apărare. Şi nu, nu e vorba de asociaţi, colaboratori sau prieteni bărbaţi. Surprinzător, este vorba despre femei...

Donna Karan

Una dintre aceste voci este creatoarea de modă Donna Karan. Chestionată duminică, pe covorul roşu de la CinéFashion Film Awards, despre cazul Weinstein, Donna a răspuns: "Ştiu că femeile sunt peste tot supuse discriminărilor şi tratamentelor rele. Dar, în acelaşi timp, contează şi felul în care noi, ca femei, ne expunem, ne prezentăm. Oare nu cerem avansuri sexuale, punând pe tavă toată senzualitatea, toată sexualitatea noastră?! Şi ce le transmitem copiilor noştri prin felul în care noi ne îmbrăcăm sau, de exemplu, prin cât de provocator dansăm? Cred că lumea îl targetează pe Harvey Winstein acum ca pe un simbol al luptei contra misoginismului, discriminării şi hărţuirii sexuale suferite de femei. Aveau nevoie de o imagine. Dar o cunosc şi pe soţia lui, cred că sunt oameni minunaţi. Iar Harvey Weinstein a realizat nişte lucruri minunate. Şi vă zic încă o dată: nu e vina lui, dacă stai să te uiţi la felul cum se îmbracă femeile şi ce cer prin felul lor de-a fi... Sunt femei care caută necazurile cu lumânarea!", a punctat surprinzător Donna Karan. Cine ar fi crezut că Donna se va poziţiona de partea lui Harvey? O explicaţie ar putea fi faptul că designerul şi-a exprimat opinia duminică. De atunci şi până acum s-au ridicat împotriva mogulului hollywodian noi voci cu greutate, aşa că nu e exclus ca Donna să-şi fi schimbat opinia...

Harvey şi Lindsay

Cealaltă vedetă care l-a apărat este Lindsay Lohan, care a postat un video pe instagram: "Îmi pare rău pentru ceea ce i se întâmplă lui Harvey. Cred că soţia lui, Georgina, trebuie să-i stea alături. Mie nu mi-a făcut niciodată rău. Am făcut mai multe filme împreună. Şi cred că toţi ar trebui să înceteze să-l mai acuze. E greşit ce se întâmplă.", a spus Linds. Între timp, însă, Lohan a şters clipul. Şi oare de ce nu ne miră asta?!

Mai multe