Ce vrea să facă Andreea Mantea din toamnă. Decizia luată de vedetă
Andreea Mantea vrea să se înscrie la Facultatea de Psihologie din toamnă. Prezentatoarea crede că îi poate ajuta pe ceilalţi să se regăsească. Vedeta a urmat în trecut Relaţii Financiar Bancare Interne şi Internaţionale.
„Am un vis. Vreau să dau la Facultatea de Psihologie, la toamnă. Sunt vise neîndeplinite. Îmi doresc, chiar vreau să fac asta. Se schimbă gândurile din copilărie. Una e, în copilărie, când visezi să te faci medic veterinar, şi alta este la maturitate”, a povestit Andreea Mantea pentru Ego.ro.
„Nu fac facultatea asta pentru mine. Eu mă înţeleg foarte bine şi mai ales pe ceilalţi. Sunt atât de bună pe ceea ce fac. Iertaţi-mă că mă laud singură. Dar sunt bună în relaţia mea cu cei care mi-au cerut ajutorul de fiecare dată. În momentul în care întorci nişte oameni de pe un drum care se termină urât, cumva cred că eu merit şi o diplomă în sensul ăsta. Vreau să fie oficial. Am lucrat foarte mult, cu foarte multe persoane şi consider că am făcut foarte bine ce am făcut.
Am oprit multe lucruri rele, iar persoanele respective sunt foarte bine, văd viaţa cum o văd eu, pentru că i-am învăţat să se bucure din absolut tot ce au, cât de puţin ar fi şi văd viaţa altfel. A trecut mult timp de la discuţia cu mine şi nu au mai avut nicio cădere. Sunt foarte mândră de mine şi aş vrea ceva oficial. Vreau să mă apuc serios de treabă”, a mai spus Andreea.