Cele mai frumoase familii la premiera filmului "Daddy's Home 2"

6 noiembrie 2017   News

Duminică seara a avut loc premiera unei noi comedii care îi are drept protagonişti pe unele dintre cele mai mari staruri din lume. Aşa că evenimentul a fost o paradă de modă pe covorul roşu în cadrul căreia au defilat actori celebri, sportivi, modele şi familiile lor. Iată cine sunt vedetele care au participat la ecranizarea peliculei "Daddy's Home 2" din California!

Mel Gibson, Alessandra Ambrosio, Mark Wahlberg, Linda Cardelinni, Will Ferrell, John Lithgow, John Cena, Didi Costine, Owen Wilder Vaccaro şi Scarlett Estevesattends.

Mel Gibson şi partenera sa, Rosalind Ross

Mel Gibson este şi el personaj în acest film, aşa că nu putea lipsi de la premiera din Westwood, California. Alături de actorul de 61 de ani a fost şi frumoasa sa parteneră de viaţă, scenarista Rosalind Ross. Cei doi arată formidabil împreună şi au devenit părinţii unui băieţel pe care l-au botezat Lars Gerard, la începutul acestui an. Proaspăta mămică de 27 de ani a strălucit într-o rochie roşie care i-a venit ca turnată, pe când fermecătorul Mel Gibson, tatăl a 9 copii, a arătat excepţional într-un costum clasic.

Alessandra Ambrosio şi familia ei

Şi top modelul Alessandra Ambrosio a interpretat un rol în acest film, aşa că sosirea sa pe covorul roşu a atras toate privirile. Alessandra a venit însoţită la eveniment de membrii familiei sale. Partenerul său de viaţă, afaceristul Jamie Mazur, dar şi cei doi copii ai cuplului, Noah Phoenix (5) şi Anja Louise (9), au susţinut-o pe frumoasa braziliancă.

Are o familie frumoasă şi împlinită.

Actorul Will Ferrell şi familia sa

Comediantul Will Ferrell a venit la premiera filmului său alături de soţie şi de cei trei copii ai cuplului.  Actriţa Viveca Paulin şi cei trei fii, Mattias (10),  Magnus (13) şi Axel (7), au fost superbi îmbrăcaţi în haine de gală.

John Cena şi partenera sa, Nikki Bella

Luptătorul de wrestling joacă şi el în noua producţie "Daddy's Home" şi aceasta nu este primul său film. Aseară, starul în vârstă de 40 de ani şi-a pus costumul elegant şi a apărut pe covorul roşu alături de frumoasa sa parteneră, luptătoarea de wresling Nikki Bella.

Foto: Getty Images

Mai multe