Cele mai generoase vedete
Anul care tocmai s-a încheiat a fost unul bun în ceea ce priveşte actele caritabile. Iată câteva dintre cele mai sonore nume din showbiz care sunt recunoscute pentru generozitatea lor.
Sir Elton John
Superstarul este considerat una dintre cele mai generoase vedete ale tuturor timpurilor, anul acesta făcând donaţii în valoare de 34 milioane$. Un procent mare din această sumă s-a dus către fundaţiile care sprijină bolnavii de SIDA. De câţiva ani buni el susţine şi anumite organizaţii sau centre educaţionale cum ar fi: Fundaţia Breast Cancer Research, oferă burse la Royal Academy of Music pentru studenţii talentaţi, donează bani Universităţii Wright State şi Juilliard School. Recent, acesta a donat 10 milioane $ unor fundaţii ce luptă cu virusul HIV în ţările din Africa şi în Caraibe.
Leonardo DiCaprio
Actorul premiat cu Oscar pentru filmul The Revenant se foloseşte de puterea statutului de supervedetă pentru a face acte caritabile. Leo este recunoscut ca fiind un militant pentru protejarea mediului înconjurător, iar anul acesta, la gala pe care o organizează, a strâns fabuloasa sumă de 45 milioane $ pentru a susţine proiecte de mediu. Prin intermediul fundaţiei sale el a donat şi 15 milioane $ pentru diverse acţiuni de caritate.
George Lucas
Când regizorul producţiei "Star Wars", George Lucas, şi-a vândut casa de producţie către Disney, în 2012, a rămas cu nu mai puţin de 4 miliarde $. Dar în loc să pună la adăpost această avere colosală, Lucas a donat o mare parte din sumă în scopuri filantropice, în special în domeniul educaţional.
Taylor Swift
Câştigătoarea premiului Grammy este o solistă pop extrem de generoasă. În august 2016, ea a semnat un cec în valoare de 1 milion & pentru statul Louisiana, care se confrunta cu inundaţii masive. În plus, în 2012, ea a donat 4 milioane $ către Country Music Hall of Fame & Museum pentru a sprijini educaţia cultural-artistică. Conform publicaţiei Us Weekly, în 2015 ea a donat suma de 50.000 $ unui fan în vârstă de 11 ani, care a fost diagnosticat cu cancer.
J.K. Rowling
Este una dintre cele mai bogate femei ale planetei, dar şi una dintre cele mai generoase vedete. De fapt, autoarea celebrei serii "Harry Potter" a donat atât de mulţi bani şi a plătit atât de multe taxte statului britanic, încât în 2012 a fost scoasă din topul Forbes dedicat miliardarilor lumii. În 2011 a donat 160 milioane $ şi a creat propria fundaţie caritabilă destinată copiilor nevoiaşi - Lumos Foundation. Tot ea a pus bazele organizaţiei Volant Charitable Trust, care susţine femeile marginalizate de societate.
Oprah Winfrey
“Regina” actelor caritabile nu se dezminte. Revista People susţine că aceasta a donat în 2009 peste 40 milioane $ pentru acţiuni ce susţin femeile şi copiii defavorizaţi. Prin intermediul fundaţiilor “Oprah Winfrey” şi “Angel Network”, Oprah continuă să facă acte caritabile chiar dacă a renunţat la celebrul ei show de televiziune.
Jerry Seinfeld
Lăsând gluma la o parte, comendiantul nu s-a bucurat singur de sumele fabuloase obţinute de pe urma show-urilor lui şi a celebrului serial care l-a făcut celebru – “Seinfeld”. Împreună cu soţia lui, Jessica, acesta organizează numeroase evenimente caritabile sub denumirea GOOD+. Misiunea non- profit are ca scop combaterea sărăciei în rândul familiilor nevoiaşe. Până în prezent, fundaţia a adunat peste 3.5 milioane $ şi câteva miliarde în bunuri şi servicii de la marile corporaţii.
Ellen DeGeneres
Dacă urmărim "The Ellen DeGeneres Show" putem spune cu mâna pe inimă că este o vedetă cu suflet mare, da donând recent suma de 500.000 $ unei şcoli din Detroit. În plus, aceasta a obţinut o sponsorizare de la concernul Samsung pentru spitalul de copii “St. Jude şi pentru Humane Society of the United States”.
Ringo Starr
Într-o licitaţie ce a avut loc anul trecut, artistul a reuşit să strângă aproape 10 milioane $. Suma a fost donată organizaţiilor prentru protecţia animalelor, prin intermediul fundaţiei Lotus, pe care Ringo o conduce împreună cu soţia lui, actriţa Barbara Bach.
David Beckham
În 2013, pe când juca pentru echipa Paris Saint-Germain, David şi-a donat întreg salariul, 5 milioane $. El şi soţia lui, Victoria, au o fundaţie ce le poartă numele, care oferă scaune cu rotile copiilor cu handicap. Fotbalistul susţine financiar şi organizaţia „Help for Heroes”, care oferă bani veteranilor şi celor răniţi în război. David este, de câţiva ani, şi ambasador al fundaţiei United Nations Children.
George Clooney
Când nu face filme de succes, George este un recunoscut activist politic şi un susţinător al drepturilor omului. Acesta a înfiinţat organizaţia „Not On Our Watch”, care militează pentru drepturile omului şi prin intermediul căreia a donat milioane de dolari diverselor organizaţii.
Angelina Jolie& Brad Pitt
Deşi nu mai sunt împreună, aceştia au reprezentat mult timp un power couple ce reuşea să strângă milioane de dolari pentru cauze nobile. Conform site-ului to Inside Philanthropy, ei au donat în 2015, prin intermediul fundaţiei Jolie-Pitt, suma de 30 milioane $. Adesea, cei doi s-au folosit de notorietatea numelor lor pentru a strânge bani în scopuri caritabile. Acest lucru s-a întâmplat chiar şi la nunta lor, când suma de 5 milioane $ obţinută pe vânzarea pozelor în exclusivitate a fost donată intergral unor fundaţii care protejează copiii nevoiaşi.
Foto: Getty Images