Cele mai grele momente din viaţa Angelinei Jolie
Este una dintre cele mai talentate actriţe de la Hollywood. De-a lungul carierei sale a fost numită „cea mai frumoasă femeie din lume”, dar şi ”cea mai sexy femeie în viaţă”, de către numeroase publicaţii. Totuşi, Angelina a luptat din răsputeri pentru a acoperi aceste titulaturi atât cu munca asiduă depusă în domeniul cinematografiei, cât şi prin implicarea în numeroase campanii umanitare.
Sunt, însă, multe alte lucruri încă neştiute despre Angelina Jolie, printre care şi momentele grele prin care a trecut de-a lungul timpului şi care au construit-o în femeia care este astăzi. Haideţi, aşadar, să trecem şi noi în revistă câteva dintre ele.
Discriminată în liceu
Admisă la Beverly Hills High School, Angelina se simţea izolată şi batjocurită de copiii care proveneau din familiile înstărite din zonă, pe atunci mama sa având venituri foarte modeste. În timpul liceului, Angelina a fost tachinată de ceilalţi elevi din cauza siluetei mult prea fragile, dar şi pentru că purta ochelari şi aparat dentar. Ulterior, Angelina s-a mutat la Moreno High School, ceea ce a făcut-o să treacă printr-o schimbare dramatică. Acum, rebela Angelina Jolie, îmbrăcată în haine negre, experimenta cu iubitul ei BDSM.
Tentative de sinucidere
Depresia, insomnia şi tulburările de alimentaţie au dus-o pe Angelina Jolie în pragul sinuciderii. Aceasta a avut o perioadă în care se tăia pe mâini şi lua droguri: "Din anumite motive, ritualul de a mă tăia şi de a simţi durerea, a mă simţi vie probabil, simţind un fel de uşurare, a fost ceva terapeutic pentru mine.", a declarat ea la câţiva ani de la aceste episoade.
Jolie a fost la un pas de a-şi pierde viaţa de două ori. O dată la 19 ani când a încercat să se sinucidă şi o dată la 22 de ani, atunci când ea a încercat să angajeze un asasin pentru a o ucide.
La 24 de ani, Jolie a fost internat pentru trei zile într-o clinică de psihiatrie în urma unei crize de nervi.
Relaţie încordată cu tatăl său
Angelina Jolie avea doar un an atunci când Voight şi-a părăsit familia, ceea ce a făcut ca Angelina să aibă dintotdeauna o relaţie încordată cu tatăl său. Iar faptul că peste ani tatăl ei a declarat că Angelina are ”probleme serioase mintale” a făcut-o pe Angi să rupă orice contact cu tatăl ei.
Moartea mama ei
În ianuarie 2007, Marcheline Bertrand, mama actriţei, a trecut în nefiinţă după o lungă luptă cu cancerul ovarian. După pierderea mamei sale, Angelina s-a împăcat cu tatăl ei.
Citeşte aici şi despre dubla masectomie şi despre extirparea ovarelor!