Celebrităţi care au fost victime ale violului

23 mai 2016   News

Din păcate, numărul celor care cad victimă abuzurilor sexuale nu a scăzut în ultimii ani, faţă în faţă cu feminismul şi lupta contra discriminării de gen. Cu toate că se încearcă o conştientizare în masă în privinţa problemei violului şi a educaţiei diferenţiate în funcţie de gen – o serioasă greşeală a societăţii moderne – rezultatele sunt încă minime.

Din păcate, numărul celor care cad victimă abuzurilor sexuale nu a scăzut în ultimii ani, faţă în faţă cu feminismul şi lupta contra discriminării de gen. Cu toate că se încearcă o conştientizare în masă în privinţa problemei violului şi a educaţiei diferenţiate în funcţie de gen – o serioasă greşeală a societăţii moderne – rezultatele sunt încă minime.

Eforturi de-a susţine victimele violului şi abuzurilor sexuale apar şi-n rândul celebrităţilor, ele însele trecute prin asemenea experienţe traumatizante, încercând să fie modele de urmat şi-n rândul celor afectaţi fizic şi psihic de aceste probleme, care de multe ori preferă să ţină secret sau să simtă ruşine, în mod eronat, desigur, că au fost victime, crezând că ele sunt de vină pentru situaţia groaznică prin care au trecut.

[caption id="attachment_393460" align="alignnone" width="640"] Teri Hatcher[/caption]

Teri Hatcher (52), actriţa din “Neveste disperate”, a petrecut mulţi ani afectată de violul pe care l-a suferit la 5 ani de către un unchi al său. În 2002, nu a mai suportat apăsarea traumei suferite şi l-a denunţat pe violator, iar acesta a fost condamnat la 14 ani de închisoare.

Oprah Winfrey (62) este o militantă dedicată drepturilor femeii şi de altfel, o supravieţuitoare violului. Experienţa şi dorinţa de a face mai mult bine victimelor care preferă să tacă în loc să anunţe abuzul sexual – care trebuie pedepsit prin lege – a convins-o pe vedeta de televiziune să spună că a fost abuzată sexual pe când avea doar 9 ani de o rudă.

Lady Gaga (30) a recunoscut iarna trecută, în cadrul unui interviu pentru radio că a fost violată de un un producător muzical mai mare decât ea cu 20 de ani, pe când artista avea 19 ani. Gaga a preferat să şi scrie şi să cânte despre experienţa trăită în cântecul Swine. “Cântecul e despre furie şi mânie şi pasiune, am simţit multă durere pe care voiam să o eliberez”, a spus ea.

Fran Drescher (58), dădaca din… serialul “Dădaca” a admis un lucru îngrozitor pe care l-a trăit în 1985. Ea şi un prieten au fost prădaţi şi violaţi în casa actriţei. Soţul ei, Peter Jacobson, a fost atacat, legat şi forţat să privească violul.

Shia LaBoeuf – nu ştim sigur ce să credem despre actor, dat fiind că ultimele sale escapade personale îl arată  puţin deraiat de la realitate. Însă şi el a mărturisit public că, în timpul unei interpretări artistice moderne, în timp ce se afla într-o cameră cu o pungă pe cap, a fost molestat de o femeie care vizita muzeul în care se afla Shia.

Printre alte celebrităţi care au fost victime ale violului se numără Tim Roth, Queen Latifah, Rita Hayworth (decedată în 1987), Maya Angelou (decedată în 2014), Billie Holiday (d. în 1959), Tori Amos, Gabrielle Union.

FOTO GETTY IMAGES, HEPTA

Mai multe