Celebrităţi pentru care anul 2016 a fost unul dezastruos

14 decembrie 2016   News

În fiecare an, unele staruri au parte de ascensiuni profesionale surprinzătoare, altele mai puţin. Mai sunt şi acelea care se confruntă cu probleme pe plan personal şi ajung nevoit pe primele pagini ale ziarelor de scandal. Ei bine, noi ne-am gândit să facem un top al starurilor pentru care 2016 a fost un an teribil. Iată, aşadar, despre cine e vorba!

Brangelina

Cuplul favorit al lumii s-a destrămat. A fost un eveniment cu adevărat nefericit, care i-a marcat pe mulţi. Dar, în special, pe Brad Pitt. El s-a trezit acuzat de comportament violent şi alcoolism. Şi-n plus, trăieşte departe de copiii săi, pe care are voie să-i vadă doar în prezenţa unui terapeut. Mda!

Adam Sandler

Cândva el era un actor de comedie de nota 10. Acum, nici nu mai ştim dacă este actor, căci cele mai recente prestaţii ale sale i-au dezamăgit până şi pe cei mai aprigi fani. „The Do-over”, este pelicula în care Adam a jucat anul acesta şi de care n-a auzit nimeni, căci filmul este cotat ca fiind unul incredibil de anost.

Taylor Swift

2016 şi un alt iubit cu care nu s-a înţeles. Pe plan profesional, toate merg strună. Premii, recunoaştere şi mulţi bani. Pe plan amoros, însă, Taylor pare să meargă din eşec în eşec. Anul acesta, s-a despărţit de Calvin Harris, apoi s-a iubit cu Tom Hiddleston, ca mai apoi să se despartă şi de Tom pe motiv că acesta profită de imaginea sa şi că sentimentele lui sunt false. Auch!

Kim Kardashian

Ea n-a făcut nimic greşit anul acesta. A făcut ce ştia ea cel mai bine: s-a etalat peste tot! Din păcate pentru ea, unii au considerat că a etalat prea mult şi au găsit de cuviinţă să o deposedeze de anumite bunuri. În luna octombrie, pe când se afla la Săptămâna Modei în Paris, nişte indivizi au pătruns în camera ei de hotel, au legat-o, agresat-o şi furat-o. Şi când a hotărât că e cazul să se retragă pentru o vreme din viaţa publică, soţul Kanye West o ia razna şi ajunge internat într-o clinică de psihoterapie. Acum, umblă vorba că şi mariajul ei pe butuci de la acest incident...

Amber Heard

Şi iubirea ei a ajuns la sfârşit. Asta după câteva bătăi aplicate de mai celebrul Johnny Depp, în timpul relaţiei lor amoroase. Şi deşi era convinsă că trebuie să spună lumii întregi prin ce suferinţe a trecut ea în ultimii ani şi care e adevărata faţă a lui Depp, s-a lăsat convinsă de 6, 8 milioane de dolari pe care Johnny i le-a oferit dacă îşi ţine gura. Bani pe care Amber s-a angajat să-i dea unor organizaţii caritabile. Colac peste pupăză, acelaşi Johnny Depp îi spune acum lui Amber să-şi ia gândul de la bani, căci a încălcat înţelegerea de divorţ prin nenumăratele comentarii publice vizavi de el şi prin scrisoarea deschisă în care a vorbit despre violenţa domestică.

Natalie Dormer

A apărut în ”Dinastia Tudorilor”, dar personajul ei a murit decapitat după câteva sezoane. Apoi, a devenit cunoscută la Hollywood drept Margaery Tyrell din serialul de succes ”Game of Thrones”. Anul acesta, însă, şi acest rol a ajuns la sfârşit. Mda, sperăm s-o vedem cât de curând în alte roluri. Poate unele în care n-are un sfârşit atât de tragic.

Hillary Clinton

Nici ei nu prea i-au ieşit lucrurile anul ăsta. Fie vorba între noi, nici americanilor nu le-au prea ieşit. În fine, cert e că a fost cât pe ce să ajungă la cârma Americii, dar a pierdut în faţa lui Donald Trump.

Mai multe