Celia e însărcinată. Artista va deveni mamă pentru a doua oară: "După lungi încercări, am reuşit"
A dat vestea cea mare! Celia este însărcinată în cinci luni. Solista a recunoscut că a aşteptat mult până să i se împlinească dorinţa, dar, într-un final, va deveni mamă pentru a doua oară.
„Ieri a fost ziua mea, m-am născut în acea zi în care bat clopotele în mai toate bisericile din Ţară. O zi plină de rugăciune, în care probabil şi cerul zâmbeşte, chiar m-am abţinut tare să nu postez, deşi mi-aş fi dorit să împărtăşesc bucuria cu voi de ziua mea, am ales să mai ţinem minunata veste pentru noi ceva timp. Totuşi s-a întâmplat ca altcineva să dea vestea în locul nostru, de ziua mea, iar acum, cum aş putea să neg cea mai mare bucurie a noastră?
E o binecuvântare faptul că, după lungi încercări, am reuşit! Puterile Cereşti să fie zid puternic de protecţie pentru familia mea, e dorinţa pe care o am de ziua mea, căci familia noastră se măreşte cu încă un sufleţel! Aceleaşi gânduri curate le trimit către voi, protecţie Divină şi o zi minunată să aveţi!”, a scris vedeta pe reţelele de socializare.