Channing Tatum şi Jenna Dewan se despart după 9 ani de mariaj

3 aprilie 2018   News

Un alt cuplu celebru de la Hollywood s-a destrămat! Starurile din „Step Up” au anunţat, prin postări pe reţelele de socializare, că au decis să pună punct relaţiei lor amoroase. Au făcut-o printr-un anunţ candid, în care au vorbit despre iubirea ce încă şi-o poartă, dar şi despre faptul că nicio terţă persoană nu a contribuit la această decizie.

Se despart după 9 ani de mariaj

Părea că au unul dintre cele mai solide mariaje de la Hollywood, însă iată că relaţia lor era pe butuci. Jenna Dewan (37) şi Channing Tatum (37) au anunţat că se despart după nouă ani de mariaj, prin intermediul unor postări în mediul virtual: ”Cu afecţiune, am ales să ne despărţim. Am fost atât de îndrăgostiţi în urmă cu mulţi ani şi am avut o călătorie magică împreună. Absolut nimic nu s-a schimbat în legătură cu cât de mult ne iubim, dar dragostea este o aventură frumoasă care ne duce, pentru moment, pe alte căi”.

Cei doi n-au vrut să lase loc speculaţiilor, aşa că au tratat în declaraţia lor oficială şi ipoteza infidelităţii, precizând, însă, că nicio terţă persoană nu a contribuit la decizia lor de a se despărţi după nouă ani de căsătorie: ”Nu sunt secrete ori evenimente ascunse de noi care au condus la această decizie. Suntem doar doi buni prieteni care au decis că e timpul să ne dăm spaţiu şi să ne ajutăm unul pe celălalt să ducem o viaţă cât mai veselă. Suntem în continuare o familie şi vom fi întotdeauna părinţi dedicaţi şi iubitori pentru Everly. Nu vom face comentarii adiacente şi vă mulţumim în avans pentru respectarea intimităţii familiei noastre”.

Jenna şi Everly, fiica celor doi

Formează un cuplu din 2006, iar din 2008 sunt şi căsătoriţi

Amintim că Jenna şi Channing sau căsătorit în 2009, după ce s-au întâlnit şi îndrăgostit pe platourile de filmare ale peliculei ”Step Up” (2006). Împreună au o fetiţă, pe nume Everly, care a venit pe lume pe 31 mai 2013.

Jenna şi Channing în „Step Up”

Mai multe