Charlize Theron, de la extaz la agonie pe covorul roşu. Vezi ţinuta ei ratată!

Actualizat:

Una caldă, una rece pentru superba Charlize Theron, în materie de vestimentaţie. În sensul că, după ce-o admirăm într-o seară, la premiera noului ei film The Fate Of The Furious, se-ntâmplă lucruri din acestea! Adică apare cu ţinute inexplicabile, care, în loc să-i amplifice sex-appealul, dau mai degrabă senzaţia de încărcat şi inconfortabil.

Charlize Theron la premiera "The Fate Of The Furious"

O ţinută prea încărcată

Înţelegem ce şi-a dorit actriţa de 41 de ani de la premiera din New York a filmului menţionat mai sus, care a avut loc sâmbătă seara. Şi-a dorit să arate trăsnet!

Pentru asta, vedeta a ales o rochie transparentă pe gât, cu crioală pretenţioasă, cel mai probabil o creaţie Dior, care lasă la vedere lenjeria intimă. De fapt, pe sub acea rochie se întâmplă multe: poţi vedea celebrii slipi cu talie înaltă, dresuri subţiri cu model şi o pereche de cizme peste genunchi, din piele întoarsă.

Şi coafura a fost complicată

Charlize străluceşte oricum, şi de-ar purta un sac, dar parcă e puţin trist s-o vezi îmbrăcată în ceva ce-ar purta, mai degrabă, una precum Kim Kardashan.

Ţinuta aleasă pentru evenimentul de pe 6 aprilie, de exemplu, este mult mai potrivită stilului ei.

Pe 6 aprilie, la Madrid, într-o ţinută mai pe gustul nostru

Foto: Getty Images

Mai multe pentru tine...