Cher, the dark lady: tulburătoarea viaţă din spatele costumului de scenă

1 septembrie 2014   News

A trăit şi a iubit în lumina reflectoarelor, a revoluţionat ideea de show şi de costum de scenă şi şi-a regizat atent orice ieşire publică. Dar masca ei teatrală ascunde multiple vulnerabilităţi. Era prin anii ’60, când single-ul „I Got You Babe“ lua cu asalt toate clasamen­tele muzicale.

Era prin anii ’60, când single-ul „I Got You Babe“ lua cu asalt toate clasamen­tele muzicale. Pentru prima dată, vocile lui Sonny şi Cher se făceau auzite. Cei doi formau un cuplu pe scenă de doar un an, iar Cher n-avea mai mult de 19 ani când, la îndemnul celor de la The Rolling Stones, au plecat în turneu în Marea Britanie. Publicul englez hi­piot era în extaz la vederea lor, iar la întoarcerea pe pământ american erau consideraţi ca făcând parte din „invazia britanică“.

Era primul lor moment de glorie, la care vi­saseră de-atâtea ori în ultimii doi ani, în care se străduiseră să penetreze piaţa muzicală. Mai ales pentru Cher, care în 1963 nu era decât o tânără cu un background familial nefericit, care îşi căuta un serviciu. După o copilărie marcată de cele opt mariaje ale mamei sale, Georgia Holt (o actriţă ob­scură cu descendenţă amerindiană cherokee, en­gleză şi germană), de perioada petrecută în orfe­linat, unde a ajuns temporar din cauza sărăciei în care trăiau, dar şi de problemele pe care le avea la şcoală din cauza dislexiei, acum viaţa o răsplătea. Iar acest noroc i-l datora lui Sonny Bono, pe care l-a întâlnit în clubul Aldo’s (foarte la modă prin­tre vedetele vremii) şi care i-a propus, iniţial, să facă backing-vocals pentru The Ronettes. Acum, că demonstrase că vocea ei e de prim-plan, Cher împărţea laurii cu Sonny. Iar romantismul lor mi­litant şi imaginea lor hippie au prins imediat la adolescenţi. De la pantalonii evazaţi, la vestele de blană, tricourile mulate şi la pletele lungi şi negre ale lui Cher – un stil pe care toate adolescentele aveau să-l copieze exasperant.

Pentru un timp, păreau cuplul perfect, atât pe scenă, cât şi în intimitate, mai ales după ce au fă­cut schimb de verighete. Dar când Sonny a ridicat ştacheta şi a forţat intrarea lor în cinematografie cu două proiecte de film denumite „Good Times“ şi „Chastity“, steaua lor a început să pălească. Şi asta pentru că el investise toţi banii câştigaţi din muzică, iar rezultatul era lamentabil. Practic, cei doi soţi bogaţi şi celebri se treziseră peste noapte îngropaţi în datorii şi cu un copil mic de crescut: fiica lor, Chastity, născută în 1969.

Le rămăsese, în schimb, o şansă de relansare: televiziunea. Iar show-ul „The Sonny and Cher Comedy Hour“, pus în scenă de CBS, le-a adus o popularitate nesperată. În costumele create de Bob Mackie, Cher strălucea într-o lumină nouă, a cărei prezenţă exotică contrasta puternic cu frumuseţile Barbie care invadaseră micul ecran. O imagine care i-a dat un boost şi în muzică, ea înregistrând singură piesa „Gypsys, Tramps and Thieves“, care a ajuns aproape instantaneu No.1.

Aşa se face că, pe nesimţite, Cher s-a transfor­mat într-un superstar, spre care Sonny privea cu invidie. Iar gelozia lui profesională ajunsese să le distrugă şi dragostea, şi familia. Totul a culminat cu despărţirea lor furtunoasă din 1974 şi cu scoa­terea show-ului lor din program. Şi chiar şi atunci când Cher a fost văzută la braţul magnatului Da­vid Geffen, Sonny tot se bătea cu pumnul în piept: „Încă mai este îndrăgostită de mine!“.

Câtă dreptate avea! Căci nici Geffen, nici rock­star-ul Greg Allman, cu care a mers a doua oară la altar şi căruia îi dăruise un băiat în 1976, pe Elijah Blue Allman, nu reuşiseră să-i cucerească pe de­plin inima. Iar bărbaţii care au urmat, rockerii Les Dudek şi Gene Simmons de la Kiss, n-au mai con­vins-o defel să se recăsătorească, relaţiile ei fiind mereu toxice şi periculos de îmbibate cu droguri şi alcool. În schimb, tot ele au dat naştere primu­lui mare hit după cinci ani, „Take Me Home“, şi primelor mari concerte ale sale, printre care şi unul exploziv, alături de Meat Loaf. Imaginea ei scenică se transformase total, iar vestimentaţia ei sumară, cu body-uri din piele, ciorapi negri, pe­ruci şi pene o consacraseră drept o „dark lady“.

Rămăsese, însă, cu o mare deziluzie, aceea de-a nu fi reuşit să se remarce în cinematografie. Dar în 1982 regizorul Mike Nichols şi-a asumat ris­cul de-a o propune drept partenera de generic a lui Meryl Streep în drama „Silkwood“, făcându-i pe criticii de film s-o privească ca pe un diamant neşlefuit. Iar următoarele roluri, cel din „Masca“ (1985) şi cel din „Vrăjitoarele din Eastwick“ (1987) i-au conturat definitiv profilul de actriţă. Recu­noaşterea, însă, a obţinut-o abia cu „Moonstruck“ (1987), unde l-a avut ca partener pe Nicolas Cage şi pentru care a primit un Oscar.

Au urmat epuizanţii ani ’90, când Cher a re­venit în forţă cu „I Found Someone“, susţinea concerte pe bandă rulantă şi-şi extindea tot mai mult brandul personal. Astfel, pe lângă faptul că trupul ei splendid ajunsese model în prezentările centrelor de fitness, vocea ei se făcea tot mai des auzită şi în campaniile anti SIDA şi cele pentru susţinerea drepturilor homosexualilor – o decizie pe care a luat-o ca urmare a faptului că propria sa fiică, Chastity, i-a mărturisit că era lesbiană.

Dar în mijlocul acestui tumult, Cher se simţea tot mai singură, iar moartea subită a lui Sonny, la schi, în ianuarie 1998, a devastat-o complet – deşi trecuseră 24 de ani de la divorţul lor! Răvăşită, Cher a recunoscut la funeralii că el i-a fost iubit, tată, soţ, prieten şi singurul om care a cunoscut-o cu adevărat. Tot din această durere aveau să se nască alte două hituri memorabile, „Believe“ şi „Music’s Not Good Without You“.

Acum, la 68 de ani, Cher pare că sfidează tim­pul. Dar chiar şi cu cele zece operaţii estetice la activ, menite să-i conserve tinereţea, ea nu se mai poate privi în oglindă. „Din când în când îmi spun mie însămi: «Iisuse, eşti atât de bătrână! Când s-a întâmplat asta?». Nu m-am mai privit în oglindă de mulţi ani. Ultima dată când am fost mulţumită de felul în care arătam a fost când aveam între 40 şi 45 de ani“, a dezvăluit ea recent pentru „AARP The Magazine“. Cu toate acestea, nici nu se gân­deşte să se pensioneze: „Generaţia mea este prima de artiste care au curajul de-a spune: «Nu ne vom da la o parte şi nu ne vom preface că am murit, doar pentru că avem o anumită vârst㻓.

FOTO GULIVER/GETTY IMAGES/REX FEATURES, SHUTTERSHOCK, ARHIVA ADH

Mai multe