Chris Brown şi-a abandonat copilul?

3 iulie 2015   News

Asta au crezut fanii săi despre el când au aflat despre surprinzătoarea lui decizie. Chris Brown a hotărât să nu mai plătească niciun cent din pensia alimentară de 10.000 de dolari pentru întreţinerea fiicei lui, Royalty

Asta au crezut fanii săi despre el când au aflat despre surprinzătoarea lui decizie. Chris Brown a hotărât să nu mai plătească niciun cent din pensia alimentară de 10.000 de dolari pentru întreţinerea fiicei lui, Royalty

Mai mult, miercuri artistul a iniţiat o acţiune în justiţie pentru stabilirea paternităţii lui Royalty şi pentru a clarifica astfel problemele legate de custodie şi pensie alimentară dintre el şi mama fetei, Nia Guzman. Toate astea par a ne spune că Brown e sătul până peste cap de această situaţie şi vrea să-şi abandoneze copilul.

În realitate, starul duce un război greu cu Nia, dar o iubeşte pe Royalty, chiar dacă procesul de paternitate ar scoate la iveală că nu e fiica lui, spun apropiaţii acestuia. "S-au schimbat multe în viaţa mea. Am făcut multe greşeli şi am învăţat multe lecţii. Lucrul pentru care sunt cel mai recunoscător este fiica mea", a spus, de curând, Chris, la un concert.

Şi totuşi, când a venit vorba de pensia ei alimentară, cântăreţul s-a codit. A vrut iniţail să-i dea doar 2.500 de dolari pe lună, dar Nia a pretins 15.000, iar după dure negocieri au stabilit suma la 10.000 de dolari - prea mult, în opinia lui Chris, care consideră că Nia huzureşte pe spinarea lui şi că banii nu se duc nicidecum majoritar spre copil.

Înţelegerea a intrat în vigoare de la 1 iulie, dar când, săptămâna aceasta, Chris a vrut s-o viziteze pe Royalty, n-a putut. Şi asta - culmea! - pentru că Nia se înţelesese fără ştirea lui chiar cu mama artistului, Joyce Hawkins, astfel că fetiţa se afla cu Joyce (foto sus, cu Royalty) într-o vacanţă în statul Virginia. Înfuriat la culme, Brown, care nu e deloc în cele mai bune relaţii cu mama sa, a hotărât că nu va mai plăti pensia alimentară, simţind, spun prietenii lui, că este luat de prost şi exploatat în această situaţie.

Foto: WENN, Instagram

Mai multe