Chrissy Teigen îşi doreşte al treilea copil cu John Legend
Nici nu l-a născut pe cel de-al doilea bebeluş al cuplului, că se şi gândeşte la conceperea celui de-al treilea copi. Însărcinată în ultimul trimestru, modelul Chrissy Teigen a dezvăluit că vrea ca bebebluşul numărul trei să vină cât mai repede în viaţa ei şi a partenerului ei de viaţă, John Legend.
Trăieşte o frumoasă poveste de dragoste alături de unul dintre cei mai tari artişti ai momentului, iar rodul iubirii lor, micuţa Luna (1 an şi 11 luni), este o minunăţie de copil. Dar cei doi nu s-au oprit aici pentru că vor mulţi moştenitori. La doar un an şi jumătate de la naşterea Lunei, Chrissy a anunţat sarcina cu cel de-la doilea copil, de data aceasta aşteptând cu nerăbdare să aducă pe lume un băieţel. Vedeta a povestit despre problemele de fertilitate cu care ea şi John s-au confruntat în ultimii ani, mărturisind că fertilizarea în vitro i-a ajutat să devină părinţi.
Alături de micuţa Luna.
Micuţa Luna a reuşit să vină pe lume datorită celui de-al doilea embrion din cei 3 fertilizaţi, iar acum se pare că părinţii au folosit şi ultimul embrion fertilizat pentru a deveni părinţii unui băiat. Cu toate acestea, Chrissy îşi doreşte cu nerăbdare un al treilea copil. Într-un interviu recent pentru UsWeekly, vedeta a declarat: "Vreau să mai am un copil după naşterea aceasta şi apoi să revin la trupul de model". Asta înseamnă că soţia lui Legend se gândeşte serios să rămână însărcinată imediat după ce îi va da naştere băieţelului său. "Vreau doar să mai fac un copil, dar apoi cred că vreau să-mi trăiesc frumoasa perioadă de 30 şi ceva de ani fără să fiu însărcinată."
Foto: Arhiva OK!