Chrissy Teigen, probleme de sănătate în timpul sarcinii. Ce sfat le-a cerut fanilor!

19 decembrie 2017   News

Pe 22 noiembrie, Chrissy Teigen şi soţul său, John Legend, veneau cu o veste minunată - că aşteaptă venirea pe lume a celui de-al doilea copil al cuplului, iar de atunci s-au tot afişat pe la evenimente mondene, Chrissy etalându-şi burtica pronunţată în rochii de seară foarte elegante.

  

La un an şi jumătate de la venirea pe lume a primului copil, micuţa Luna, Chrissy aşteaptă deja cel de-al doilea prunc al său şi al cântăreţului John Legend, iar sarcina se pare că este una care evoluează natural, deşi vedeta se mai confruntă cu mici probleme de sănătate pe parcurs. Pe lângă faptul că a luat în greutate considerabil, se pare că durerile de cap nu îi dau pace. Tocmai din acest motiv a făcut apel la fanii săi pentru a găsi un remediu potrivit care să combată migrenele. Chrissy a vorbit într-un mod amuzant despre faptul că are dureri puternice de cap, ba mai mult, a spus că are nevoie de o "magie" pentru a scăpa de ele. De altfel, se ştie că femeile gravide nu au voie să ia medicamente după ureche, ci doar atunci când sunt prescrise de un medic specialist şi, orice durere puternică şi continuă, fie ea de cap, poate afecta sarcina într-o măsură mai mică sau mai mare.

Alături de John Legend.

Modelul în vârstă de 32 de ani le-a cerut fanilor o mână de ajutor, spunând că apa şi  analgezicele nu sunt metodele care să o ajute. Cu toate acestea, se bucură de sarcină, chiar dacă vine la pachet cu unele inconveniente: "Îmi place să fiu însărcinată. Îmi place mai mult decât atunci când nu sunt însărcinată, dar durerile de cap, Dumnezeule, durerile de cap.... Cineva să mă ajute! Nu spuneţi apă. Sau analgezice. Sau fier. Sau magneziu. Am nevoie de o magie!", a scris Chrissy pe contul său de Twitter.

Chrissy este deja mama unei fetiţe superbe în vârstă de 20 de luni, iar din experienţa recentă de mamă ştie exact că trebuie să înfrunte o serie de greutăţi care sunt infime comparativ cu fericirea de a-şi ţine copilul în pântec şi apoi în braţe.

Micuţa Luna este superbă, aşa că viitorul copil al soţilor Teigen- Legend se aşteaptă să fie la fel de simpatic.

Foto: Instagram

Mai multe