Cine credeţi că a devenit, peste ani, acest bebeluş adorabil? Indiciu: e un mare actor!

15 decembrie 2017   News

S-a ţinut departe de Instagram până acum! Ieri, însă, marele actor a decis să-şi facă debutul pe celebra reţea de socializare, postând o serie de fotografii de-a dreptul inedite, printre care şi una de pe vremea când era doar un bebeluş. Şi bine a făcut, căci 1 milion de fani i-au dat instant „follow”!

Pe vremea când era doar un bebeluş

În mai puţin de 24 de ore, contul de Instagram al lui Will Smith a atins pragul de 1 milion de abonaţi. Fotografiile surprinse în platoul emisiunii ” Ellen DeGeneres”, dar şi cea realizată pe când avea doar câteva luni de viaţă, au fost răsplătite cu zeci de comentarii şi aprecieri internaute.

Will Smith, în platoul lui Ellen DeGeneres

De altfel, mulţi dintre fanii actorului s-au arătat încântaţi de faptul că acesta şi-a făcut cont de Instagram: ”Wow, 1 milion de abonaţi în doar o zi”, ”1 milion de abonaţi în mai puţin de 24 de ore, asta chiar e impresionant. Asta arată cât de mult a muncit în viaţa lui şi cât de apreciat este”, au fost doar câteva dintre reacţiile celor de pe Instagram.

Mai multe