Cine cum s-a costumat de Halloween!

31 octombrie 2012   News

A început distracţia de Halloween! Iar vedetele de peste Ocean de-abia aşteptau să se costumeze haios şi să pozeze frumos (sau monstruos) pentru noi

A început distracţia de Halloween! Iar vedetele de peste Ocean de-abia aşteptau să se costumeze haios şi să pozeze frumos (sau monstruos) pentru noi, pe Twitter. Priviţi şi judecaţi!

P.Diddy

Regele hip-hopului s-a vrut a fi un prinţ. Prince mai exact. Lucru înspăimântător doar pentru Prince. Originalul.

Jessica Simpson

A fost, pentru o noapte, iubita lui Braveheart. ŞI se pare că ţinuta cântăreţei a speriat şi multe kilograme, care pur şi simplu s-au evaporat de pe silueta ei.

Ke$ha

Una dintre puţinele vedete care ne-au făcut să ne stea inima-n loc. Nu că asta nu s-ar întâmpla şi zi de zi, mai ales când fata se încăpăţânează să cânte.

Hilary Duff

Este cel mai romantic craniu pe care l-am văzut vreodată. E drept că masca vedetei aminteşte mai mult de Ziua Morţilor, celebra sărbătoare mexicană. Dar efectul este garantat: de groază!

Connor Cruise

Una dintre aceste măşti îl ascunde pe fiul cel mare al lui Tom Cruise. Un clovn care ne bagă-n sperieţi. Vorbim de mască, nu de Tom.

Alessandra Ambrosio

Manechinul se vrea şi este un general sexy şi rău. Nimic de speriat în asta...

Fergie

Cântăreaţa este o combinaţie de groază între Peg Bundy şi Kelly Osbourne.

Jessica Alba Şi Cash Warren

Cei doi actori şi fetiţa lor, Honor, sunt incredibili. Mai exact „Incredibilii“.

Ryan Seacrest şi Julianne Hough

O Bonnie şi-un Clyde destul de reuşiti, după părerea noastră.

Stacy Keibler

E drept că iubita lui George Clooney pare că se duce mai degrabă la Balul de la Viena decât la o petrecere de Halloween. Dar poate că şi relaţia cu sus numitul este o mascaradă...

Mai multe