Cine este Ester Peony, câştigătoarea Eurovision România 2019? A cântat cu Puya, Vescan şi Ana Baniciu VIDEO

18 februarie 2019   News

Are zeci de milioane de vizualizări pe YouTube, a cântat cu nume precum Vescan şi Phelipe, însă puţini sunt cei care au auzit până acum de Ester Peony, câştigătoarea finalei Eurovision România 2019.

Ester Peony a reuşit, aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut, să dea peste cap toate calculele şi să fie aleasă de juriu ca fiind marea câştigătoare a serii, deşi multe voci afirmau că Bella Santiago sau Laura Bretan vor câştiga finala Eurovision România. Piesa interpretată de Ester Peony, „On a Sunday“, va reprezenta ţara noastră în finala internaţională Eurovision de la Tel Aviv, care va avea loc în luna mai.

Pe numele real Ester Alexandra Cerţu, artista este cântăreaţă şi compozitoare şi s-a făcut remarcată în anul 2014, atunci când a postat pe YouTube mai multe cover-uri ale unor piese cunoscute din întreaga lume, printre care „Derniere Danse“ (Indila), iar în 2016 a revenit cu o nouă serie de cover-uri, cel mai apreciat fiind cel pentru melodia „Ego“ (Willy William). Între cele două sesiuni de cover-uri, mai exact în anul 2015, Ester Peony a colaborat cu Vescan pentru piesa „Sub aripa ta“, care are în prezent 16 milioane de vizualizări pe YouTube, dar a lansat şi „Cuminte de Crăciun“, alături de Ana Baniciu, Puya, Doddy,  Vescan şi Mahia Beldo, melodie lansată la finalul anului 2014.

Pe lângă colaborarea cu Vescan, în anul 2016 ea a mai lansat, alături de Phelipe, piesa „1000 de motive“, iar în 2015 cânta alături de Vescan, Alan şi Kepa, melodia „Oameni“. Mai mult decât atât, pe pagina ei de YouTube a încărcat şi câteva piese proprii, precum „Dig it“, „Leaving tomorrow“ şi „So fine“.

Piesa „On a Sunday“, pe care Ester Peony o va cânta în finala Eurovision 2019 din Israel, are versurile scrise de Ioana Victoria Badea, în timp ce de partea muzicală s-au ocupat Alexandru Şerbu şi Ester Alexandra Creţu.

Potrivit informaţiilor apărute în presă, Ester Peony a locuit alături de familia ei în Canada, însă datorită succesului avut cu piesa „Sub aripa ta“, care a stat săptămâni la rând în topurile radio şi TV, artista s-a întors în România , unde a avut numeroase concerte în anii 2015 si 2016.

Mai multe