Cine este femeia pentru care se duelează Maluma cu Neymar

22 august 2020   News

Modelul croato-cubanez le-a luat minţile celor doi, aprinzând conflictul între ei

Despre cine este vorba? O cheamă Natalia Barulich, s-a născut în 1992 în Los Angeles, a urmat o şcoală de balet şi a apărut în diverse campanii publicitare pentru branduri ca Guess, Samsung şi Apple, dar şi în clipurile unor artişti precum Britney Spears. Una dintre aceste apariţii s-a lăsat şi cu o relaţie: este vorba despre clipul lui Maluma, Felices los quatro. Modelul şi artistul au avut o relaţie extrem de încinsă - cei doi etalându-şi iubirea în multe postări pe conturile lor de social media anul trecut. Natalia chiar l-a numit pe Maluma iubirea vieţii ei (foto jos). Asta până în toamna trecută, când, în mod surprinzător pentru fanii lor, a intervenit despărţirea. Iar la începutul acestui an, Natalia mărturisea într-un interviu oferit penntru podcastul lui Danny Morel că relaţia ei cu Maluma devenise toxică. "Eu ofeream 1000 la sută, dar primeam doar 20 la sută în schimb", a explicat ea.

Foarte curând după acel podcast, în luna februarie, Natalia şi-a confirmat noua relaţie, cea cu fotbalistul Neymar. Iar dacă până atunci ea şi Maluma îşi afişaseră iubirea online, ei bine, de data asta, relaţia cu Neymar a fost arborată chiar pe coperta unei reviste: cei doi au pozat împreună pentru coverul lunii mai al revistei GQ Rusia (foto jos). Dar asta nu e tot. Lucrurile s-au încins odată cu lansarea noii piese a lui Maluma, Hawaii, care este dedicată despărţirii lui de Natalia, survenită în luna octombrie a anului trecut. Piesa arată clar că Maluma suferă în continuare şi nu a trecut peste această despărţire. Iar pentru a înrăutăţi lucrurile, Neymar a apărut într-un story pe Instagram al unui coleg de echipă de la PSG, în care el şi alţi fotbalişti cântă piesa Hawaii parcă în batjocură, râzând... Ouch! Asta probabil nu i-a picat deloc bine lui Maluma. 

Foto: Instagram

Mai multe