Cine este fiul „nelegitim” al Regelui Mihai?
“Am văzut lumina zilei la Mănăstirea Sinaia, pe 28 noiembrie 1939. Pe certificatul de botez sunt trecuţi ca părinţi Domnul Mihai de Alba Iulia şi Doamna Nerissa…”
“Am văzut lumina zilei la Mănăstirea Sinaia, pe 28 noiembrie 1939. Am fost botezat de preotul comunităţii, M. Roşescu, pe 1 ianuarie 1940, la biserica ortodoxă Sf. Ioan Botezătorul în micuţa localitate Carmen Sylva de la Marea Neagră. Numele meu: Nicolae-Vasile. Pe certificatul de botez sunt trecuţi ca părinţi Domnul Mihai de Alba Iulia şi Doamna Nerissa Lions, care în realitate avea numele de familie Bowes-Lyon, în timp ce drept naşă de botez apărea o anumită Doamnă Colonel Vasile Voinescu”, scrie Dieter Stanzeleit pe site-ul său oficial. Germanul în vârstă de 78 de ani a cerut în anul 2010 unei instanţe din Bucureşti să-l oblige pe rege să ofere o probă ADN care să stabilească dacă este sau nu tatăl acestuia.
Astfel, Dieter susţine că este rodul unei iubiri dintre o englezoaică, pe nume Nerissa Lions, cu regele Mihai – o iubire transformată apoi într-o căsătorie secretă, căsătorie care ar fi făcut ca mariajul Regelui cu Regina Ana să fie unul ilegal. De profesie violinist, Dieter a publicat şi o carte despre pretinsele lui origini, fiind şi subiectul unui documentar realizat în Germania.
“După cum le este cunoscut românilor, în vara anului 1930, bunicul meu l-a înlocuit pe tatăl meu, pe atunci în vârstă 9 ani, în calitatea de Rege al României, conferindu-i apoi titlul decorativ de „Voievod de Alba Iulia. Ca vârstă, mama mea, Nerissa Bowes Lyon, nepoată a Reginei Elisabeta, era o posibilă candidată pentru o căsătorie cu Prinţul Mihai al României. Mihai se născuse în 1921, Nerissa în 1919. Este posibil ca cei doi să se fi întâlnit chiar anterior şi să se fi înfiripat între ei o simpatie reciprocă, poate chiar dragoste. Nu este lipsit de semnificaţie faptul că Nerissa provenea dintr-o veche familie regală, prin bunica ei din partea mamei. Această bunică, scriitoarea Lady Jane Gray, relatează într-una din cărţile sale despre familia ei irlandezo-scoţiană, familia MacDonnells, ai cărei strămoşi se aflau la cârma unei ţări numite „Tara” situată undeva în nord-estul Irlandei.”, notează Stanzeleit pe site-ul său.
Totuşi, în ciuda mai multor încercări din partea lui, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a respins acum 3 ani solicitarea sa de a dovedi oficial ca este urmaşul Regelui Mihai. Rămâne de văzut dacă, în urma decesului Regelui, germanul va reveni cu o nouă solicitare pentru a-şi cere presupusele drepturi.
Povestea lui este, însă, greu de digerat – în primul rând pentru că la data pretinsei căsătorii secrete a numitei Nerissa cu viitorul Rege, acesta nici nu împlinise 18 ani, deci nu era major. Mai mult, nu există nicio mărturie a unei asemenea legături. Jurnalul Regelui Carol al II-lea arată că, la momentul respectiv, Principele Moştenitor aveo relaţie amoroasă cu Yvonne Ştiubei. Relatia regelui Mihai cu Yvonne a durat aproape doi ani, din 1937 pana in 1939, cand, in urma unor negocieri dificile, iubita regala a primit doua milioane de lei şi a părăsit România, la presiunile Regelui Carol al II-lea.