Cine este Olena Zelenska, frumoasa soţie a preşedintelui Ucrainei? “Voi rezista alături de soţul meu!”

28 februarie 2022   News

Preşedintele Ucrainei a cucerit o lume întreagă cu rezistenţa pe care o opune în aceste zile, în condiţiile unei invazii totale din partea Rusiei.

După patru zile de lupte crâncene în acest război care a şocat o lume întreagă, tânărul preşedinte Volodimir Zelenski, în vârstă de 44 de ani, pare mai rezilient decât ar fi crezut cei care urmăresc, de pe margine, acest conflict armat purtat la graniţa ţării noastre.

Şi de partea lui nu este doar o lume întreagă, ci şi familia sa, care dă dovadă de la fel de mult curaj în vreme de război, refuzând să fie evacuată din capitala Kiev. “Eu sunt ţinta numărul 1 a ruşilor, iar familia mea este ţinta numărul 2”, spunea Zelenski vinerea trecută, în discursul lui emoţionant de după începerea războiului.

În ciuda pericolului, soţia preşedintelui ucrainea, Olena Zelenska, a anunţat deja că va rămâne în Ucraina, alături de soţul ei, şi că nu va fi intimidată de invazia rusească. Primă Doamnă a Ucrainei din mai 2019, frumoasa Olena Zelenska este destul de populară în ţara ei, în ciuda unor critici legate de o posibilă susţinere din partea oligarhilor ucraineni.

În vârstă de 44 de ani şi născută în oraşul Krivoi Rog, la fel ca soţul ei, Olena a studiat arhitectura la Facultatea de Inginerie Civilă, dar şi-a abadonat cariera în domeniu pentru a se alătura lui Zelenski la compania de producţie TV Kvartal 95 înfiinţată de acesta. Acolo, Olena a înregistrat un adevărat succes în calitate de producătoare TV şi scenaristă, în timp ce soţul ei era mult mai vizibil ca actor şi comediant.

Din 2019, când Volodimir a devenit preşedintele Ucrainei, soţia lui a renunţat la jobul în domeniul producţiei TV şi a devenit consultant de imagine al lui Zelenski. Pe lângă acest lucru, Olena s-a dedicat unui număr mare de cauze umanitare şi sociale, la fel ca multe alte prime-doamne din această lume. Soţii Zelenski, căsătoriţi încă din anul 2003, sunt părinţii a doi copii, o fată, Oleksandra, de 17 ani, şi un băiat, Kyrylo, de opt ani.

Încă din ziua în care Vladimir Putin a declarat război Ucrainei, mai exact pe 24 ianuarie, Olena Zelenska a declarat că refuză să fie intimidată. “Astăzi, nu mă voi panica şi nu voi plânge. Voi fi calmă şi încrezătoare. Copiii mei au nevoie de mine. Voi fi alături de ei. Şi de soţul meu. Şi de poporul ucrainean”, a scris aceasta pe Instagram, în prima zi a atacului rusesc.

Foto: Profimedia, Instagram

Mai multe