Cine pe cine năşeşte la Hollywood?

1 februarie 2017   News

Nu e niciun secret că multe dintre starurile de la Hollywood sunt rude. Unii au părinţi celebri, alţii s-au căsătorit cu colegi de breaslă şi alţii... au fost botezaţi de persoane VIP. Haideţi să vedem despre cine e vorba!

Naşa VIP: Joan Collins

Fina VIP: Cara Delevingne

Atunci când Cara şi-a început cariera în modelling, mulţi au spus că totul se datorează influenţei naşei sale, actriţa Joan Collins. Adevărul este că modelul priveşte cu admiraţie către naşa sa şi că cele două au acut dintotdeauna o relaţie foarte bună.

Naşa VIP: Dolly Parton

Fina, la fel de VIP: Miley Cyrus

Dacă aţi auzit-o pe Miley interpretând piesa ”Jolene”, să ştiţi că totul a pornit de la admiraţia artistei faţă de naşa ei, celebra Dolly Parton. De altfel, Miley a declarat de nenumărate ori că Dolly Parton este una dintre cele mai importante persoane din viaţa ei, cerându-i sfatul – în orice chestiune – destul de des. ”O iubesc pe naşa mea”, a declarat, public, Miley Cyrus.

Naşii VIP: Steven Spielberg & Sophia Loren

Fina VIP: Drew Barrymore

La doar patru ani, Drew apărea în filmul lui Steven Spielberg”E.T.”. Cum s-ar zice, naşul VIP i-a deschis finuţei porţile unei cariere în cinematografie. Şi ca să fie tabloul complet, Drew a dezvăluit că actriţa Sophia Loren este naşa ei.

Naşul VIP: Steven Spielberg

Fina VIP: Gwyneth Paltrow

Cu cele două fine

Steven şi-a asumat rolul de naş! Nu doar Drew se află în cercul lui de apropiaţi, ci şi actriţa Gwyneth Paltrow, al cărei naş este. Aşa se explică, aşadar, faptul că Gwyneth şi celebrul regizor au fost surprinşi în vacanţe împreună.

Naşii VIP: Jamie Lee Curtis & Paul Newman

Finul VIP: Jake Gyllenhaal

Actorul a fost zărit de paparazzi de nenumărate ori în oraş cu actriţa Jamie Lee Curtis. Motivul? Sunt rude! Jamie i-a fost naşă de botez lui Jake Gyllenhaal. Iar dacă asta nu e de ajuns, aflaţi că naşul de botez a fost Paul Newman. Ce norocos!

Naşa VIP: Eva Longoria

Fina VIP: Harper Beckham

Despre faptul că Eva şi Victoria sunt prietene foarte bune, toată lumea ştie. Mai puţini sunt, însă, aceea care ştiau faptul că cele două sunt rude, având în vedere că Eva i-a fost naşă micuţei Harper, singura fetiţă a cuplului Victoria & David Beckham.

Naşul VIP: Hugh Grant

Finul VIP: Damian Hurley, fiul actriţei Elizabeth Hurley

Hugh Grant şi Damian Hurley (dreapta)

Elizabeth şi Hugh Grant şi-au început relaţia amoroasă în 1987 şi şi-au încheiat-o în 2000. Totuşi, cei doi au rămas atât de apropiaţi, încât la naşterea fiului ei, în aprilie 2002, Hugh Grant s-a oferit să-i fie naş de botez, mai ales că tatăl copilului, afaceristul Steve Bing, a negat paternitatea.

Naşa VIP: Elizabeth Hurley

Finii VIP: Brooklyn, Cruz şi Romeo Beckham

Dacă micuţa Harper este botezată de buna prietenă a mamei lor, actriţa Eva Longoria, Romeo, Cruz şi Brooklyn Beckham o au drept naşă pe Elizabeth Hurley. Asta da familie VIP!

Naşa VIP: Jennifer Aniston

Fina VIP: Coco Arquette, fiica lui Courtney Cox şi-a lui david Arquette

Aniston şi Cox sunt mai mult decât prietene şi foste colege în serialul ”Friends”. Aniston este ”nouna” (nana) pentru Coco Arquette, fiica lui Courtney. Vorbind despre ”slujba” ei de naşă, Aniston a declarat că ea se descurcă foarte bine cu fina ei, căci o lasă să facă ce vrea ea, inclusiv să se folosească de hainele şi bijuteriile ei. Ce norocoasă!

Naşa VIP: Paris Hilton

Fina VIP: Harlow Madden, fiica lui Nicole Richie şi-a lui Joel Madden

Într-o vreme, Paris şi Nicole erau de nedespărţit, aşa că era de înţeles ca aceasta să primească onoarea de a-i fi naşă micuţei Harlow. Asta deşi Joel Madden, soţul lui Nicole, s-a opus cu vehemenţă acestei decizii, susţinând că prietena lui, Sophie Monk, este mai îndreptăţită să primească acest rol.

Naşii VIP: Michael Jackson şi Quincy Jones

Fina VIP: Nicole Richie

Nu doar fiica ei are o naşă VIP. Şi Nicole s-a bucurat de binecuvântarea unor persoane VIP. Lionel Richie, tatăl lui Nicole, i-a rugat pe Michael Jackson şi pe Quincy Jones să fie naşii fiicei sale.

Naşa VIP: Kate Moss

Fina VIP: Iris Law

Mama ei este actriţa Sadie Frost, tatăl ei este Jude Law, iar naşa ei nimeni alta decât modelul Kate Moss. Cu aşa „înzestrare”, nu e de mirare că Iris a debutat deja în modelling şi că-şi doreşte o carieră în lumina reflectoarelor. Iris şi Kate au o relaţie nemaipomenită, adolescenta fiind în urmă cu câţiva ani chiar domnişoara de onoare în ziua nunţii naşei ei cu Jamie Hince.

Naşul VIP: Jude Law

Fina VIP: Lila Grace

Ca să fie tacâmul complet, Jude Law este naşul de botez al fiicei lui Kate Moss, Lila Grace. Da, Kate i-a botezat fiica lui Jude, iar acesta i-a botez fiica lui Kate. Aţi înţeles?

Naşa VIP: Lady Gaga

Finii VIP: cei doi băieţi ai lui Elton John

Nu mai e nicio surpriză pentru nimeni că Elton John şi Lady Gaga au o relaţie specială şi că aleg să colaboreze des pe plan muzical. Puţini ştiu, însă, că cei doi sunt şi rude acum, dat fiind faptul că artista este naşa celor doi băieţi ai lui Elton şi-ai partenerului lui de viaţă, David Furnish.

Naşa VIP: Jacqueline Blisset

Fina VIP: Angelina Jolie

Jon Voight, celebrul tată al Angelinei Jolie, a rugat-o pe colega lui de platou, pe actriţa Jacqueline Blisset cu care juca în ”End of the Game”, să-i fie naşă fiicei sale. Zis şi făcut! Jacqueline şi-a asumat rolul şi a vegheat de la distanţă asupra fericirii starului. Vorbind despre relaţia cu fina sa, Jacqueline, care era apropiată şi de Marcheline Bertrand, mama Angelinei Jolie, a declarat, însă, că ea şi Angie nu sunt tocmai apropiate şi că nu vorbesc foarte des. ”Din păcate, nu suntem atât de apropiate. O văd rar, dar o admir foarte mult”, a menţionat Jacqueline în 2015.

Naşa VIP: Aretha Franklin

Fina VIP: Whitney Houston

Presa a tot titrat despre faptul că Aretha este naşa regretatei artiste, deşi n-a exitat o declaraţie oficială în acest sens. Ulterior, legendara Aretha Franklin că trece, mai degrabă, drept o ”mătuşă” în viaţa lui Whitney. Oricum ar fi, o astfel de alăturare tot este fascinantă!

foto: getty, hepta, instagram

Mai multe