Cine şi-o mai aminteşte pe Scully din „Dosarele X“? Actriţa Gillian Anderson are 50 de ani şi este de nerecunoscut
Atunci când vorbim despre „Dosarele X“, ne gândim, fără doar şi poate, la agenţii Fox Mulder şi Dana Scully, însă puţină lume mai ştie astăzi ce face actriţa din celebrul serial care a cucerit întreaga planetă în anii ‘90.
Dana Scully, aşa cum este ea cunoscută de publicul larg, s-a născut în anul 1968, în SUA, sub numele de Gillian Leigh Anderson, iar în prezent locuieşte în Marea Britanie. Ea a devenit cunoscută în anul 1993, datorită rolului din serialul „Dosarele X“, acolo unde i-a dat viaţă agentului Dana Scully, însă în anul 2018 a renunţat la celebrul rol, după ce a câştigat, de-a lungul timpului, mai multe premii, printre care şi Globul de Aur pentru „Cea mai bună actriţă într-o dramă“, primit în anul 1997.
La începutul anului trecut, Gillian Anderson a primit şi o stea pe Walk of Fame din Hollywood, actriţa vorbind atunci despre Dana Scully: „O femeie care nu era doar obiectul dorinţei unui bărbat, ci o femeie cu voinţă puternică, isteaţă şi curajoasă, pasionată de cariera ei şi înverşunat de independent. Era o tipologie feminină care nu mai fusese descrisă până atunci în televiziune şi, aşa cum fanii au dovedit-o foarte repede, un model de care aveau nevoie cu disperare femeile de toate vârstele de pretutindeni şi care pur şi simplu nu se vedeau reprezentate pe micul ecran“.
Potrivit celor de la Netflix, actriţa Gillian Anderson nu stă deloc departe de lumea filmului şi o va interpreta pe Margaret Thatcher în cel de-al patrulea sezon al serialului istoric „The Crown“.
Mai multe fotografii cu actriţa Gillian Anderson în prezent pot fi văzute în GALERIA FOTO