Cine sunt fetele arestate în Dubai pentru că au pozat goale pe un balcon: grupul din Moldova şi Ucraina riscă închisoarea!
Povestea şocantă a şedinţei foto scandaloase face înconjurul lumii
S-a întâmplat în acest weekend, în Dubai - mai exact pe un balcon în Dubai Marina, întregul spectacol al fetelor goale fiind văzut de toţi cei aflaţi în zgârie-norii din acea zonă. Grupul de femei a fost arestat pentru încălcarea legii privind decenţa în public, dar şi pentru distribuirea de material pornografic. Încălcarea legii privind decenţa în public este mai drastică în Emiratele Arabe Unite, acolo unde comportamente fireşti în Occident, precum sărutul în public, sunt interzise. Aşadar, încălcarea acestei legi poate fi pedepsită cu până la şase luni de închisoare şi o amendă de circa 5.000 de dirhami. Distribuirea de material pornografic este, de asemenea, pedepsită cu închisoarea.
Foto: Daily Mail
Fetele care au pozat goale pe balcon în Dubai
Astfel, femeile riscă acum şase luni de închisoare - dar cine a dirijat tot acest spectacol, pentru că este evident că nu a fost vorba despre un grup de prietene care s-au distrat în Dubai şi a scăpat lucrurile de sub control... Şi asta, în primul rând, pentru că este vorba despre un grup foarte mare... Astfel, cercetările au scos la iveală că fetele sunt modele din Moldova, Rusia, Belarus şi Ucraina - iar întreaga acţiune a fost organizată de rusul în vârstă de 33 de ani Alexey Kontsov, care a filmat distracţia fetelor goale puşcă - Kontsov declarând apoi la poliţie că a făcut greşeala fatală de a distribui filmarea. Rusul a apelat la ajutorul unor avocaţi. Majoritatea fetelor au între 19 şi 24 de ani, o parte dintre ele fiind identificate chiar pe Instagram: Dariya Khorunzhenko, Ekaterina Kaşenko, Sofia Tkachuk, Anastasia Kaşuba, Tatyana Borisenko sunt doar câteva dintre fetele identificate din grup, care au postat pe conturile lor de socializare imagini sexy din vacanţa lor în Dubai. Există speculaţia că filmările şi pozele ar fi fost făcute pentru un site pornografic israelian. Un grup de diplomaţi din Ucraina vizitează azi deţinutele pentru a se asigura că drepturile femeilor din Ucraina sunt respectate în arestul din Dubai.
Foto: Instagram, Daily Mail