Cine vrea pantofii lui Carrie Bradshaw?

14 aprilie 2013   News

Fanele serialului „Totul despre sex” pot intra în posesia încălţămintei actriţei Sarah Jessica Parker, care a scos la vânzare celebrele ei perechi de pantofi şi sandale pe care le-a purtat în serial.

Fanele serialului „Totul despre sex” pot intra în posesia încălţămintei actriţei Sarah Jessica Parker, care a scos la vânzare celebrele ei perechi de pantofi şi sandale pe care le-a purtat în serial.

Gândit, iniţial, ca un serial despre viaţa fetelor singure din New York, „Totul despre sex“ a devenit un model de inspiraţie pentru fashionistele din rândul telespectatorilor. Iar protagonista Sarah Jessica Parker s-a transformat, peste noapte, într-un fashion-icon, a cărei garderobă e invidiată acum de milioane de femei din întreaga lume.

Dar iată că, printr-un proiect demarat luna aceasta, cele mai aprige admiratoare ale sale pot ajunge să poarte râvnitele perechi de sandale şi pantofi, multe dintre ele purtând semnătura celebrului Manolo Blahnik, pe lângă cele create de Prada, Jonathan Kelsey şi Dolce Vita.

Şi asta pentru că actriţa a fost de-acord să le doneze în scop caritabil, banii obţinuţi în urma licitaţiei urmând să fie donaţi şcolii LaGuardia din New York, care are un profil muzical şi artistic.

Fiecare pereche de pantofi va fi însoţită de câte un cartonaş pe care apare scris un text din partea actriţei Sarah Jessica Parker. "Să îi porţi cu plăcere şi cu prudenţă" - este unul din textele scrise de Sarah Jessica Parker, în timp ce pe un alt cartonaş actriţa îi urează noii proprietare al pantofilor: "Să îi porţi sănătoasă".

Actriţa vrea să atragă atenţia, prin aceste mesaje, asupra faptului că purtarea intensivă a încălţămintei cu toc înalt şi cu platforme poate dăuna picioarelor, lucru resimţit de ea însăşi, după 6 ani de mers numai pe tocuri, care i-au afectat sănătatea.

Licitaţia este sponsorizată de Gotta Have Rock and Roll va începe pe 24 aprilie, preţul de pornire fiind de 100 de dolari pentru fiecare obiect licitat.

Foto: Daily Mail

Mai multe