Cleopatra Stratan și Edward Sanda în „America Express”: „Am trecut prin toate stările!”
Cuplul de tineri căsătoriți s-a aventurat să guste din experiența celui mai dificil reality show, care a venit cu lecții dure, dar folositoare.
,,Gata, nu mai suport, vreau acasă!’’ a fost sentimentul care i-a încercat pe Cleopatra Stratan și pe Edward Sanda, când au văzut cât de grea este competiția, însă dorința de a ajunge cât mai departe se dovedește a fi, întotdeauna, mai puternică decât propriile limite impuse: ,,Show-ul ăsta ne ajută să ne călim pentru orice ne mai rezervă viitorul. Am trecut prin toate stările!”. ,,«America Express» va rămâne, toată viața noastră, o experiență de neuitat, care ne oferă foarte multe lecții!’’, a adăugat artistul.
Deși au fost momente care le-au testat nervii și răbdarea, cei doi au spus că: ,,Nu ne-am înjurat, nu ne-am certat niciodată, ci doar ne-am enervat pe situațiile în sine, însă niciodată unul pe celălalt’’, recunoscând că și-au dat seama cât de bine se completează reciproc, indiferent de situațiile prin care trec.
Drumul Soarelui se va desfășura, pentru prima oară, pe două emisfere. Concurenții pornesc din Columbia, trec prin Mijlocul Pământului în Ecuador, destinația finală fiind Buenos Aires, Argentina. Pleacă din Medellin, Columbia, fosta reședință a lui Pablo Escobar și trebuie să ajungă în țara lui Lionel Messi. Parcursul lor include tot ce are mai interesant de oferit această zonă a Americii de Sud. Misiunile și jocurile sunt gândite în așa fel încât să le ofere atât lor, cât și telespectatorilor, o experiență completă. Vor trăi aventura la cote maxime în Columbia, vor cunoaște triburile indigene din Ecuador și vor învăța ce înseamnă pasiunea în Argentina.
Alexia Eram și fratele ei, Aris, comedianții George Tănase și Ionuț Rusu, Romică Țociu și fiul lui, Cătălin Țociu, Iulia Albu și iubitul ei, Mike, Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Iuliana Pepene, prezentatoarea Observatorului de dimineață și jurnalista de război Sonia Simionov, de asemenea, parte din echipa Observator, divele digitale Sânziana Negru și Laura Giurcanu, actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș sunt concurenții care au spus un DA hotărăt provocării celui de-al șaselea sezon „America Express”, cel mai dur reality show din România. Aventura lor pe Drumul Soarelui începe sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1.
FOTO: Antena 1