Clipe de cumpănă pentru Victor Socaciu! Cântăreţul este internat în stare gravă cu COVID

12 aprilie 2021   News

Victor Socaciu trece prin momente grele, după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2 şi a făcut o formă serioasă a bolii COVID-19.

Victor Socaciu este internat într-un spital din Bucureşti, în stare gravă, cu boala COVID-19. Artistul s-ar fi infectat după ce a organizat un concert folk pentru fanii săi din online.

Din păcate, artistul a ajuns într-un spital bucureştean cu nevoie acută de oxigen. Victor Socaciu are boli asociate, care îi pot afecta serios evoluţia COVID, ştim deja că diabeticii sunt extrem de vulnerabili în faţa acestui diagnostic.

Cântăreţul de muzică folk are 68 de ani şi suferă de diabet. Mai mult, în urmă cu 10 ani, a suferit şi un transplant renal.

Potrivit Cancan, Victor Socaciu s-ar fi infectat chiar la un eveniment folk organizat de el la Breaza.

Chiar dacă evenimentul muzical a fost organizat pentru varianta online, întrucât acestea sunt cerinţele timpurilor pe care le trăim, se pare că au existat şi spectatori.

Acum, Victor Socaciu are nevoie de aer, dar şi de rugăciunile fanilor săi, aflându-se în confruntare cu această boală nemiloasă şi imprevizibilă, care a declanşat pandemia.

Victor Socaciu este autor român de muzică folk, realizator de emisiuni de televiziune, fost parlamentar şi fost diplomat. Artistul a fost căsătorit cu Cornelia Pavlovici şi Marina Almăşan.

Mai multe