Concurentă de la „Insula iubirii“, provocatoare pe internet! Este de nerecunoscut şi se gândeşte la iubiţii din trecut
Antena 1 pregăteşte un nou sezon „Insula iubirii“, în care noi cupluri îşi vor testa iubirea, însă în continuare ies la iveală detalii despre foştii concurenţi ai emisiunii de la Antena 1.
În urmă cu doi ani, tabloidele scriu despre Georgeta Foiciuc (Jojo) şi Cristi, care participaseră în cel de-al doilea sezon „Insula iubirii“ şi care, după terminarea emisiunii au decis să pună capăt şi relaţiei lor. „Îmi pare rău să anunţ pe Facebook această veste, dar eu şi iubita mea nu mai suntem împreună. Nu caut atenţia nimănui, vreau doar să afle cei care ne-au fost aproape adevăratul motiv, nu cine ştie ce poveste concepută de cineva. Noi am rămas prieteni, nu ne-am certat. Doar distanţa a făcut această poveste frumoasă să se termine. Mulţumesc“, a scris Cristi pe reţelele de socializare.
După ce s-a aflat că nu mai formează un cuplu cu Cristi, bărbatul alături de care ajunsese în Thailanda, fosta concurentă de la „Insula iubirii“ şi-a căutat iubirea pe site-urile de matrimoniale, însă a negat vehement că ea şi-ar fi făcut acel cont.
„Acum aflu că sunt şi pe site-uri matrimonial. Eu nu am ce căuta pe astfel de site-uri, cine mă cunoaşte ştie că nu aş căuta marea dragoste pe net. M-am căutat şi eu pe matrimoniale şi nu m-am găsit. Cineva are prea mult timp pentru a fura pozele unora şi a face conturi fake. Cât despre morţi, numai de bine, iar despre obsesie ce să zic, trăiesc şi sunt foarte bine, nu se moare dintr-o despărţire, înşelat sau orice. Viaţa mea merge mult mai frumos înainte. Vă pup“, a scris Jojo pe reţelele de socializare.
La finalul anului trecut, Jojo de la „Insula iubirii“ a reuşit să găsească un bărbat potrivit pentru ea, pe Edy, iar fotografiile provocatoare pe care ea le-a postat pe internet după terminarea emisiunii par să fi avut efect.
Însă, chiar dacă s-a spus că ea ar forma un cuplu cu Edy, se pare că Georgeta Foiciuc este în continuare cu gândul la un fost iubit, Laurenţiu, despre care a vorbit şi la „Insula iubirii“, acolo unde a afirmat că acesta i-a fost partener timp de cinci ani, înainte ca ea să fie cu Cristi!
Recent, printre câteva fotografii provocatoare, Jojo a postat şi un link care duce către piesa „Inimă nebună“, interpretată de DJ Project şi Mira, afirmând că aceasta este o dedicaţie pentru Laur.
Mai multe fotografii provocatoare cu Jojo de la „Insula iubirii“ pot fi văzute în GALERIA FOTO