Connect-R: “Am făcut multe lucruri de care nu sunt mândru”
Connect-R, pe numele său real Ştefan Relu Mihalache, va fi luat la întrebări de Denise Rifai.
Cântăreţ, compozitor, dansator, cu propria casă de producţie şi cu milioane de fani pe reţelele sociale, lansând hituri care au însumat zeci de milioane de vizualizări, Connect-R este unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români, având de-a lungul carierei colaborări de succes cu Delia, Inna, Loredana Groza, Alex Velea, Smiley, Andra.
Connect-R este şi primul rapper român care a urcat pe scena Eurovision, mai mult decât atât, în 2012 hit-ul “Vara nu dorm” s-a bucurat de un succes uriaş, ţinând primul loc în topurile muzicale luni la rând.
Născut şi crescut în Bucureşti, într-o familie modestă, artistul afirmă cu mândrie că este de etnie rromă. Acesta are o fiică şi este divorţat.
“Am făcut multe lucruri de care nu sunt mândru”, răspunde cu sinceritate artistul la una dintre întrebările adresate de Denise Rifai.
“De ce nu vă plac trapanelele lui Alex Velea?”, “De ce vă acuză colegii că le-aţi furat melodiile?”, “Când aţi început să vă iubiţi părinţii?”, “Care a fost coşmarul copilăriei dvs.?”, “Cât timp v-aţi drogat?”, “V-au schimbat banii?”, acestea sunt doar câteva dintre întrebările ce îi vor fi adresate lui Connect-R în ediţia de duminică a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, ce se difuzează de la 22:00, la Kanal D!