Corina Dănilă şi-a sărbătorit fiica. Rianna a împlinit 18 ani şi seamănă izbitor cu actriţa
Iată că anii au zburat, iar fata Corinei Dănilă a ajuns la vârsta maturităţii. Rianna a împlinit recent 18 ani, prilej cu care mama sa i-a făcut urări pe pagina sa oficială de socializare.
De asemenea, actriţa a publicat şi o fotografie cu cele două din care observăm cât de bine seamănă fiica sa cu ea, dar şi un mesaj în engleză: ”La mulţi ani, Rianna mea, ai împlinit 18 ani! Fie ca înţelepciunea să se adune în număr şi mai mare decât anii! Eşti frumoasă şi ai o inimă mare, poţi iubi lumea întreagă. De asemenea, ai un simţ al umorului fantastic. Fie ca tu mereu să cauţi partea bună în tine şi în cei din jur! Rămâi bună, puternică şi amuzantă! Primeşte toată bunătatea lumii, la fel şi binecuvântările ei, azi şi întotdeauna! Te iubesc până la Lună şi înapoi”, i-a scris, emoţionată, Corina Dănilă fiicei sale.
Cât a fost mică, prezentatoarea TVR a ocrotit-o cu discreţie de atenţia media după ce a divorţat de omul de afaceri Norris Măgean în anul 2009, atunci când Rianna avea numai 5 ani. Şi în general viaţa Corinei Dănilă este una foarte discretă, dar această ocazie notabilă în viaţa fiecărui tânăr a făcut-o pe mândra mămică să-şi felicite puiul în cadru public.
Postarea a strâns peste 4.000 de aprecieri şi numeroase comentarii de la admiratorii Corinei Dănilă, care nu au putut să nu remarce cât de mult îi seamănă Riana. „La mulţi ani! Sunteţi frumoase şi senine!”, „La mulţi ani! E o fetiţă minunată şi cuminte!”, „Frumoasă ca mama”, au fost doar câteva dintre comentariile prietenilor virtuali ai actriţei.
Foto: Instagram